-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 10:19
No menu items!

După alegeri se așteaptă ca politicienii să ia o decizie cu privire la calendarul trecerii la euro

spot_img

euro

Bogdan Olteanu, viceguvernator al Băncii Naţionale a României (BNR) a precizat luni că după stabilizarea situaţiei politice, ulterior alegerilor parlamentare, este de aşteptat ca mediul politic să ia o hotărâre cu privire la calendarul trecerii la euro.

“ Aşteptăm ca după stabilizarea situaţiei politice ulterior alegerilor parlamentare mediul politic să ia o decizie referitoare la un asemenea calendar, la un asemenea calendar realist, atât în ceea ce priveşte situaţia din zona euro, cât mai ales în ce priveşte situaţia de la noi pentru crearea unei convergenţe reale, dar şi îndeplinirea condiţiilor formale. Odată un asemenea calendar gândit, negociat, acceptat de elite şi de public toate aceste scheme de finanţare rămân a fi gândite în funcţie de acest calendar”, a subliniat Olteanu.

Potrivit opiniei viceguvernatorului BNR, perspectiva reglementării este una de întărire a constrângerilor cu privire la reglementarea creditului acordat în monede străine.

“Nu este neapărat o perspectivă naţională. Abordarea la nivel naţional a fost acesta şi cu ani în urmă. De curând abordarea internaţională, europeană, este în acest spirit”, a mai precizat oficialul BNR.

Economistul-şef al Băncii Naţionale a României (BNR), Valentin Lazea, aprecia în urmă cu aproximativ o lună că aderarea la moneda europeană în 2015 este dificil de menţinut.

“După mine, este dificil de menţinut această dată pentru că ar fi nevoie să se îndeplinească cumulativ trei condiţii. În primul rând ar trebui să intrăm în ERM 2 peste două luni, în ianuarie 2013. În al doilea rând ar însemna să luăm în considerare doar perioada minimă de ERM 2, de doi ani. În al treilea rând ar însemna ca Banca Centrală şi Comisia Europeană să accepte faptul că adoptarea euro pentru România să nu aibă loc la 1 ianuarie 2015, ci la mijlocul acelui an. Aceste condiţii sunt extrem de dificil de realizat”, a subliniat economistul-şef al BNR.  C.I.