Noua tehnologie pentru anvelope cu strat de spumă reduce semnificativ zgomotul din interiorul maşinii
Producătorul de anvelope Dunlop a anunțat introducerea pe piață a noii sale tehnologii proiectate cu scopul de a reduce nivelul de zgomot din interiorul vehicului cu până la 4dBA.
Tehnologia, denumită “Noise Shield”, influențează zgomotul produs în interiorul maşinii prin rezonanţa cavităţii anvelopei (Tire Cavity Resonance – TCR). Zgomotul generat de aceasta este rezultatul vibraţiei aerului în timpul rulajului pe carosabil, provocând zgomot în interiorul vehiculului.
Tehnologia “Noise Shield” dezvoltată de Dunlop, prin stratul de spumă plasat în interiorul anvelopei, contribuie la diminuarea vibraţiei aerului în cavitatea anvelopei, potrivit unui comunicat al companiei.
”Noua tehnologie estompează în mod eficient rezonanţa cavităţii anvelopei, atunci când zgomotul atinge apogeul în interiorul anvelopei, reducându-l până la 11dBA, ceea ce generează, în interiorul maşinii, o diminuare a zgomotului până la 4dB. Astfel, tehnologia contribuie la un nivel silențios de zgomot în interiorul vehiculului, indiferent de viteza mașinii. Companiei Dunlop i s-a solicitat această tehnologie de către Audi, pentru modelele sale cele mai sportive – RS6 şi RS7, precum şi pentru noul A8”, potrivit comunicatului.
Structura de spumă este foarte uşoară, astfel încât nu afectează performanţele anvelopei şi nici capacităţile sale relative la viteză. În condiţii normale de utilizare, spuma își păstrează capacitatea de a reduce nivelul de zgomot pe întreaga durată de viață a anvelopei.
V.B.