-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:00
No menu items!

Dumitru Jianu: 78% din şcolile din România nu au paza asigurată, 11% nu au nici gard

spot_img

elevi

Aproximativ 78% din şcolile din România nu au paza asigurată, iar 11% nu au nici gard, a declarat marţi directorul Direcţiei de Ordine Publică a Poliției Române, Dumitru Jianu, la lansarea unui proiect privind modalităţile de prevenire şi de gestionare a comportamentelor predelincvente şi delincvente.

Potrivit lui Jianu, de la începutul anului şcolar au fost semnalate 796 de infracţiuni, cifra menţinându-se la acelaşi nivel comparativ cu aceeaşi perioadă a anului școlar anterior, iar în fiecare zi, la nivel naţional, peste 11.000 de forţe de ordine acţionează pentru a preveni fapte cu caracter penal în zona şcolilor.

Şeful Direcţiei de Ordine Publică a precizat că numărul elevilor-victimă s-a redus cu 9,3 la sută, iar principalele evenimente semnalate în şcoală sau în jurul unităţilor de învăţământ sunt furturile şi altercaţiile între elevi.

Peste 90 la sută din infracţiunile sesizate au avut loc în interiorul şcolilor. Avem o problemă cu gradul de asigurare a pazei în şcoli, pentru 78 la sută din şcoli nu au pază, iar 11 la sută nu au nici măcar gard.

Dumitru Jianu

comisar șef, Direcția de Ordine Publică a IGPR

Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), prin Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii, a lansat proiectul „Copilărie fără delincvenţă”, în cadrul căruia se va derula o campanie de prevenire, destinată minorilor, părinţilor acestora, precum şi cadrelor didactice, pentru a creşte gradul de informare şi conştientizare cu privire la comportamentele predelincvente şi delincvente, modalităţile de prevenire, gestionarea situaţiilor conflictuale sau a consecinţelor legale.

Campania se va derula timp de doi ani, proiectul fiind finanţat prin programul de granturi al Comisiei Europene „Prevenirea şi lupta împotriva criminalităţii” (ISEC). Bugetul total al proiectului este de 211.610 euro, 90 la sută fiind finanţarea Comisiei Europene, iar 10 la sută contribuţia statului român.

Partenerii Inspectoratului General al Poliţiei Române în acest proiect sunt Direcţia Protecţia Copilului și poliţiile din Cehia şi Bulgaria.

R.D.