2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 3:28
No menu items!

Dumitru Creștin, neimplicat în dosarul fraudelor bancare

spot_img

Dumitru Creștin, neimplicat în dosarul fraudelor bancare

Dumitru Creştin nu este implicat în cazul privind fraudele bancare, potrivit unui comunicat de presă remis de acesta.

„Vă scriem ca urmare a numeroaselor articole publicate în ultima vreme în mass-media din Romania, legate de fraudele bancare de 85 milioane de euro, în cadrul cărora a fost vehiculat numele lui Dumitru Creştin, ca fiind implicat în aceasta investigaţie. Dorim să atragem atenţia asupra câtorva aspecte importante: familia Creştin este compusă din trei fraţi şi o soră, iar Dumitru nu este implicat în ancheta desfăşurată de DIICOT în cazul fraudelor bancare”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, Dumitru Creştin „nu a luat niciun credit bancar pentru afaceri comune sau manageriate împreună cu fraţii săi. Prin urmare, Dumitru Creştin nu a fost perchezitionat sau cercetat de catre DIICOT în cazul fraudelor bancare în valoare de 85 de milioane euro şi se află în continuare pe teritoriul României”.

Surse judiciare informau că Dumitru Creștin ar fi implicat în dosarul fraudelor bancare ce însumează 85 de milioane de euro, în care sunt vizați de anchetă mai mulți oameni de afaceri și directori ai Volksbank și BRD.

R.D.