3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 12:57
No menu items!

Baronul PSD de Vaslui, Dumitru Buzatu, rămâne în arest. Judecătorii i-au respins contestația

spot_img

Fostul baron PSD de Vaslui Dumitru Buzatu rămâne în arest preventiv, după ce instanța i-a respins, vineri, contestația.

Curtea de Apel Iași a respins, astfel, contestația lui Buzatu la decizia Tribunalului Vaslui de arestare preventivă.

Și celălalt inculpat din acest dosar, expertul contractat de Consiliul Județean, rămâne în arest preventiv, însă doar pentru infracțiunea de trafic de influență, nu și pentru luare de mită.

Potrivit surselor Antena 3 CNN, Dumitru Buzatu stă singur în celula arestului preventiv Iași. Acesta nu are dreptul la vizite și este supravegheat de medic.

Avocații au invocat faptul că Dumitru Buzatu suferă de diabet și este dependent de insulină, motiv pentru care, potrivit acestora, ar fi fost mai bine să fie cercetat sub control judiciar.

Dumitru Buzatu a ajuns în arest sâmbătă seară, după ce a fost prins în flagrant de procurorii anticorupţie când primea 1,25 milioane de lei mită pentru a favoriza o firmă să obţină un contract. Banii au fost găsiţi de anchetatori în portbagajul maşinii lui Dumitru Buzatu, după ce acesta i-ar fi primit într-un restaurant.

Corupția amplifică neîncrederea oamenilor în clasa politică

Judecătorul care a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a președintelui Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, arata în motivare că lăsarea în libertate a inculpatului ar afecta grav încrederea opiniei publice în capacitatea organelor judiciare de a acționa eficient. Mai mult, corupția amplifică neîncrederea oamenilor în clasa politică, iar discrepanța care se creează la nivelul societății, prin îmbogățirea ilicită și excesivă a persoanelor corupte și starea de sărăcie a unei însemnate părți din populație, consolidează lipsa de încredere a populației în liderii politici și instituțiile statului.

                                                                                                                Adina Silav