Sărbătoarea Intrării în Ierusalim a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos este numită în popor și Floriile, de la florile pe care mulțimile și copiii le purtau în mână, aclamând intrarea în Ierusalim a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ca Domn și Împărat.
Primul înțeles al Intrării în Ierusalim a Mântuitorului este acela de biruință asupra morții lui Lazăr și, deci, preînchipuire a învierii de obște, după cum se spune în troparul sărbătorii. Evanghelia după Sfântul Ioan relatează pe larg învierea lui Lazăr, prietenul Mântuitorului Iisus Hristos și fratele surorilor Marta și Maria din Betania.
Când mulți dintre iudei au văzut că Iisus a înviat un mort intrat în descompunere de patru zile, au părăsit pe cărturari și pe farisei, pe învățătorii lor tradiționali, și au crezut în Iisus și în puterea Lui dumnezeiască. Acesta este motivul principal pentru care mulțimile au venit în Betania, să vadă pe Iisus, dar și pe Lazăr, prietenul Său, înviat.
Intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalimul pământesc este prefigurarea intrării Sale ca om în Ierusalimul ceresc
Aceasta se va realiza prin Învierea și prin Înălțarea Sa la cer. De aceea în noaptea de Paști noi cântăm: Luminează-te, luminează-te, noule Ierusalime…, adică nu Ierusalimul vechi, pământesc, ci noul Ierusalim, ceresc, în care Hristos Domnul intră prin Înviere, pentru că umanitatea Lui nu va mai muri niciodată.
Duminica Intrării Domnului în Ierusalim este o zi care prevestește Învierea lui Hristos, ea este, oarecum, un Paște anticipat, o arvună a biruinței asupra morții, asupra păcatului, asupra răutății oamenilor, o biruință a iubirii lui Hristos Dumnezeu, iubire mai tare decât orice ură și invidie, decât orice trădare și lașitate, decât orice lăcomie de bani și de putere lumească trecătoare.
De ce purtăm în această zi ramuri de copaci, în special salcie, și flori?
Purtăm în mâini ramuri de salcie (întrucât salcia se arată a fi cel mai smerit dintre copaci, deoarece își pleacă permanent înaintea Domnului crengile sale)
Purtăm în mâini aceste ramuri, în primul rând, ca memorial sau aducere aminte de evenimentul care s-a petrecut cu aproape 2.000 de ani în urmă, când Mântuitorul Iisus Hristos a intrat în Ierusalim, fiind întâmpinat, mai ales de copii, cu stâlpări sau ramuri de finic.
Însă purtăm în mâini ramuri de copaci și flori și pentru că s-au încheiat cele 40 de zile de post în care am adunat în suflet florile credinței cultivate prin post și rugăciune. Vecernia din Vinerea dinaintea Sâmbetei lui Lazăr spune clar în cântările ei că acum s-au împlinit cele 40 de zile de post.
Sâmbăta lui Lazăr și Duminica Floriilor fac, așadar, trecerea spre o alta saptamana, care nu mai face parte din cele 40 de zile de post, ci este un timp mai sfant si mai sfintitor, fiind timpul totalei participari mistice sau tainice a crestinilor ortodocsi la Sfintele si Mantuitoarele Patimi ale lui Hristos, pentru ca noi oamenii sa ne despatimim de patimile rele sau pacatoase din firea omeneasca, patimi care au pricinuit odinioara rastignirea si moartea lui Hristos.
In acest sens, florile pe care le purtam in mana in Duminica Floriilor reprezinta florile virtutilor adunate in timpul postului, si anume: lumina rugaciunii, smerenia postirii, bunatatea inimii milostive si darnice, curatia mintii dobandita prin pocainta, sfintirea sufletului si trupului.
Toate acestea sunt florile iubirii smerite si sfinte a crestinului fata de Dumnezeu si fata de semeni. Florile duhovnicesti cultivate in timpul postului sunt aduse lui Dumnezeu ca daruri cultivate in ogorul sfant al Bisericii lui Hristos, cu harul Duhului Sfant.
Sa ne ajute Preamilostivul Dumnezeu ca si noi, care purtam in maini ramuri de salcie smerita, sa ne smerim si sa primim cu evlavie pe Mantuitorul Iisus Hristos, Care intra acum nu numai in Ierusalim, ca odinioara, ci si in sufletul nostru si in casa noastra, aducandu-ne pace si bucurie, spre slava Lui si mantuirea noastra. Amin!