Sărbătoare creştină fără dată exactă, comemorată întotdeauna în ultima duminică dinaintea Paştelui, Floriile serbează intrarea triumfală a lui Isus în Ierusalim, în zilele dinaintea patimilor, eveniment menționat în toate cele patru evanghelii.
Auzind că Iisus vine în Ierusalim, mulţimea adunată la sărbătoare a luat ramuri de finic şi a ieşit în întâmpinarea sa. Sfânta Evanghelie din duminica Floriilor, care încheie postul de patru zeci de zile al Sfintelor Paşti, a fost rânduită de biserică spre a fi citită în ziua praznicului, la sărbătorirea intrării Domnului în Ierusalim.
Deşi mântuitorul Iisus intră triumfal în Ierusalim, merge spre suferinţă şi moarte, pentru ca, prin pătimirile sale, să vindece patimile omeneşti egoiste, întunecate şi ucigătoare de iubire şi de viaţă: invidia cărturarilor şi a fariseilor, lăcomia de bani şi trădarea lui Iuda, frica prea mare a lui Petru, laşitatea lui Pilat, violenţa soldaţilor romani, ignoranţa gloatelor folosite de conducători cu viclenie şi altele în care se manifestă natura omenească bolnavă de păcat.
În acelaşi timp, intrarea lui Iisus în Ierusalim aduce bucurie poporului evreu simplu şi smerit, care primeşte mântuirea, pricinuită de răutatea şi nedreptatea oamenilor robiţi de păcate. Prin intrarea în Ierusalim, Iisus împlineşte planul tatălui Dumnezeu, mântuirea întregii omeniri, arătându-ne că nu se poate ajunge la înviere fără cruce.
În această zi, purtăm ramuri verzi, în special salcie şi flori, care simbolizează credinţa cultivată prin post şi rugăciune. Florile pe care le purtăm în mână în duminica Floriilor reprezintă florile virtuţilor adunate în timpul postului: lumina rugăciunii, smerenia postirii, bunătatea inimii milostive şi darnice, curăţia minţii dobândită prin pocăinţă, sfinţirea sufletului şi a trupului.
Roxana Mera