Un membru marcant al Consiliului Superior al Magistraturii are o poziţie dură față de hotărârea Curții Constituţionale de anulare a deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care era scoasă de sub incidenţa legii penale, definitiv, insulta şi calomnia.
Judecătorii sunt lăsaţi să scoată cu mâinile lor cărbunii încinşi după un exces de putere al CCR
Horațius Dumbravă
fost președinte al CSM
Într-un interviu acordat în exclusivitate site-ului Sursa Zilei, judecătorul Horaţius Dumbravă propune ca, la revizuirea Constituţiei, competenţa CCR să fie restrânsă, iar instanţa supremă să fie singura competentă să intepreteze legile deja în vigoare.
Decizia privind insulta şi calomnia, arată setea CCR pentru supremaţie jurisdicţională
- S-a publicat motivarea deciziei Curţii Constituţionale. Aşteptam de o lună şi jumătate să fim lămuriţi dacă avem sau nu din insultă şi calomnie infracţiuni de presă. Ce înţelege un judecător din hotărârea publicată la sfârşitul săptămânii tuturor Curţilor de Apel din România?
Ca profesionist nu pot să înţeleg decât că este o poziţionare de putere a unei autorităţi constituţionale, respectiv a Curții Constituţionale. Din punctul meu de vedere, al profesionistului, întreaga decizie respiră nimic altceva decât setea nejustificată a Curţii Constituţionale pentru supremaţie jurisdicţională în ordinea constituţională. Şi parcă nu-mi vine să cred că, de fapt, atât decizia din 2007 a aceleiaşi Curţi Constituţionale (62/2007), cât şi această decizie recentă poate fi o răfuială cu mass – media.
Ce este foarte grav este faptul că, în aceasta decizie, Curtea Constituţională pur şi simplu a cenzurat o hotărâre judecătorească. Şi nu orice hotărâre judecătorească, ci una dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în interpretarea şi aplicarea unitară a legii, adică cu valoare obligatorie pentru toţi judecătorii din ţara asta.
Excesul de putere constitutional exercitat de CCR apare evident aici, întrucât Curtea a trecut de limitele sale constituţionale şi a cenzurat, inadmisibil, o hotărâre judecătorească.
Ca judecător, deci ca profesionist care de data asta ar trebui să uzeze de instrumentele constituţionale cu care este investit (de a înfăptui şi realiza justiţia) nu pot să nu-mi pun problema faptului că aş avea de-a face cu două hotărâri contradictorii, cu aceeaşi valoare constituţională, şi care se bat cap in cap.
Din capul locului trebuie să spun că intervenţia nejustificată a Curţii Constituţionale prin cenzurarea unei hotărâri judecătoreşti nu face inaplicabilă decizia 8/2010 a Inaltei Curţi, decizie dată în interesul legii. Singura care-şi poate cenzura propria hotărâre judecătorească nu poate fi decât chiar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Aşa încât, până la un asemenea moment, cele două decizii coexistă, iar judecătorului de la instanţele ordinare îi revine sarcina dificilă de a rezolva el însuşi situaţia asta contradictorie. Cu atât mai mult cu cât judecătorul este pasibil de a fi sancţionat disciplinar atât pentru nerespectarea unei decizii a Curţii Constituţionale, cât şi pentru nerespectarea unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Situaţia apare cu atât mai complicată, iar decizia Curţii Constituţionale inexplicabilă în context, cu cât noul Cod penal, ce va intra în vigoare la 1 februarie 2014, nu incriminează insulta şi calomnia. Totodată, de la luarea deciziei 62/2007 a intrat în vigoare şi noul Cod civil, care la art. 71 şi următoarele are un mecanism eficient de apărare a dreptului la respectarea vieții private, inclusiv atunci când se aduce atingere onoarei şi demnităţii unei persoane. Ce va face Curtea Constituţională când noul Cod penal va intra în vigoare, adică peste 7 luni? Va trece iar peste voinţa legiuitorului şi va considera că infracţiunile de insultă şi calomnie sunt incriminate?
- Bătălia este evidentă, rezultă din numeroasele modificări şi intervenţii ale CCR pe tema infracţiunilor de presă, dar care este consecinţa de acum a noii decizii?
Aş spune că pentru instanţele judecătoreşti consecinţa deciziei e cantonată la un simplu exerciţiu retoric al Curţii Constituţionale.
Însă lucrurile sunt mult mai grave de atât. Pare-se că asistăm la o încercare de reinstaurare a supremaţiei unei puteri constituite în stat, cum este Curtea Constituţională, în detrimentul altei puteri, respectiv puterea judecătorească.
E un lucru foarte periculos pentru statul de drept o astfel de încercare. Iar astfel de derapaje nu pot fi permise într-un stat de drept.
A venit momentul, dacă tot se încearcă revizuirea Constituţiei, ca Parlamentul, Comisia de revizuire a Constituţiei, să ia în calcul eliminarea unor astfel de derapaje. Iar o soluţie ar fi ca, prin modificarea Constituţiei, instrumentul de control a posteriori al legilor şi ordonanţelor, care acum e la mâna Curţii Constituţionale (art. 146 lit. d din actuala Constituţie), să revină puterii judecătoreşti, singura în măsură să interpreteze şi să aplice legea.
Sunt o serie de argumente în favoarea acestei idei: faptul că, deosebit de Curtea Constituţională, care este o instanţă de contencios politic, cu judecători numiţi politic, puterea judecătorească înfăptuieşte şi realizează justiţia în numele legii, adică are această independenţă şi imparţialitate dincolo de partizanatele politice. Astfel s-ar realiza şi un check-and-balance, întrucât Curtea Constituţională ar rămâne cu controlul anterior promulgării legilor şi ordonanţelor, moment până la care se exprimă decidenţii politici (Parlamentul, Preşedintele României şi Guvernul), după care revine justiţiei, prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe, să interpreteze şi să aplice legea.
De aceea, trag acest semnal de alarmă şi sper ca el să fie auzit: o astfel de modificare a Constituţiei, în acest sens, ar elimina derapajele de la statul de drept şi ar clarifica situaţii juridice care par, acum, fără ieşire şi în detrimentul cetăţenilor.
Curtea Constituţională a acţionat neconstituţional
- Care trebuie să fie consecințele la nivelul ÎCCJ, întrucât în textul motivării acestei decizii se regăseste afirmaţia că instanţa supremă a acţionat neconstituţional interpretând o hotărâre a CCR? La fel şi procurorul general al României…
Potrivit legii (art. 25 din Legea organizării judiciare, nr. 304/2004), Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, prin Secţiile Unite, este singura în măsură să decidă asupra schimbării jurisprudenţei. Este ceea ce afirmam anterior că nu poate veni o altă autoritate constituţională, fie ea şi Curtea Constituţională, care să cenzureze o hotărâre a Înaltei Curţi; altfel am avea o încălcare a separaţiei puterilor în stat, adică o încalcare a Constituţiei. Este şi ciudat să discutăm despre o posibilă încălcare a Constituției de către tocmai garantul Constituţiei, adică de către Curtea Constituțională.
Este adevărat că mecanismul este în cazul de faţă dificil, pentru infracţiunile de insultă și calomnie abrogate de legiuitor, pentru că Înalta Curte nu se poate autosesiza (s-ar fi putut autosesiza dacă avea competenţa ordinară de a judeca în ultimă instanţă astfel de infracţiuni, or nu este cazul), ci ea trebuie să fie sesizată. Iar mecanismul nu poate fi altul decât tot cel al recursului în interesul legii, adică să aştepte să fie sesizată şi, mai ales, ca temei al sesizării este faptul că mai multe instanţe judecătoreşti din România să aibă practica contradictorie, adică unele să condamne persoane pentru săvârşirea infracţiunilor de insultă şi calomnie – adică să pună în practică decizia Curţii Constituţionale, iar alte instanţe să constate abrogate aceste infracţiuni – adică să pună în practica decizia din 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Este adevărat că Înalta Curte poate avea şi posibilitatea ca, în Secţii Unite, să propună legiuitorului îmbunătăţirea legislaţiei, inclusiv în ce priveşte infracţiunile de insultă şi calomnie. Numai că şi aici procesul în sine este unul anevoios: constituirea Secţiilor Unite, sesizarea Parlamentului, Parlamentul să considere necesară modificarea legislaţiei etc.
Trebuie să recunoaştem că o astfel de situaţie este fără precedent şi, încă odată, înţelegem dificultatea enormă pentru realizarea şi înfăptuirea justiţiei prin această dorinţă de poziţionare a puterii în interiorul ordinii constituţionale de către Curtea Constituţională ca urmare a deciziei din 2013.
Judecătorii scot castanele cu mâna lor
- Ce se întâmplă cu toate dosarele de insultă şi calomnie aflate pe rolul instanţelor?
Am dat răspunsul, cred, anterior. Rămâne că judecătorii, să înfăptuiască şi să realizeze justiţia, aşa cum prevede chiar Constituţia. În orice caz, pot spune că acest joc de putere realizat de Curtea Constituţională se repercutează nejustificat şi negativ în munca judecătorilor, pentru ca aceştia din urmă vor fi cei care vor trebui să scoată castanele din foc cu mâna lor. Din păcate, Curtea Constituţională nu a reflectat asupra acestei situaţii fără precedent pentru statul de drept atunci când a cenzurat pur şi simplu o hotărâre judecătorească a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Opinia separată, motivare penibilă
- Cum interpretaţi faptul că judecătorii CCR au adus ca argumente jurisprudenţa CEDO ca să reintroducă insultă şi calomnia în Codul Penal? Cum comentaţi rolul CCR?
Exemplele aduse de Curte sunt argumente care pot fi folosite cu dublu sens, adică aceleaşi argumente pot fi aduse împotriva reincriminării insultei şi calomniei.
De altfel, se poate observa cu uşurinţă situaţia hilară în care se postează Curtea Constituţională din această perspectivă: opinia concurentă a unui judecător (opinie concurentă înseamnă că judecătorul în cauza care a făcut opinia concurentă e de acord cu soluţia dată de Curte, însă se bazează pe alte argumente decât judecătorii ce au exprimat opinia majoritară) prin care se aduc argumente consistente, bazate pe o practică solidă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, împotriva reincriminării insultei şi calomniei.
Ba mai mult, această opinie concurentă, care până la urmă e de acord cu opinia majoritară că aceste infracţiuni sunt incriminate în Codul penal, aduce ca argumente şi instrumente internaţionale prin care se recunoaşte că aceste infracţiuni de insultă şi calomnie pot aduce atingere drepturilor şi libertăţilor omului.
Şi, ca tacâmul să fie complet, se şi concluzionează în această opinie concurentă că, citez, „procesul de reincriminare penală a insultei şi calomniei prin presă nu este o soluţie la presiunile pe care mass-media le exercită asupra sistemului judiciar, ţinând cont de rolul general pe care mijloacele de informare în masă îl deţin într-o societate democratică”. Incosistența logică, vecină cu penibilul, este una evidentă: sunt toate argumentele pentru ca infracţiunile de insultă şi calomnie să nu fie reincriminate, însă ele trebuie să rămână incriminate în Codul penal. Vă rog să încercaţi dumneavoastră să înţelegeţi ceva din această argumentaţie …
- Care judecători vor fi acţionat greşit: cei care respectă hotărârile ICCJ, ori cei care respectă decizia CCR?
Sincer? Nici unii, nici ceilalţi. Dar asta nu înseamnă că de urgenţă factorii responsabili din sistemul judiciar, mă refer la CSM, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Public, nu ar trebui să vadă care sunt soluţiile pentru a ieşi din această situaţie fără precedent pentru autoritatea constituţională. Repet: nu poate fi lăsată greutatea deciziilor pe umerii judecătorilor, nu este nici drept, nici just; tocmai de-aia responsabilitatea acestor instituţii ar trebui manifestaţi acum din plin.
Mihaela Chiper