-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:57
No menu items!

Dubla crimă din Oneşti. Angajatorul muncitorilor ucişi, găsit vinovat

spot_img

Chimcomplex, angajatorul muncitorilor ucişi în apartamentul din Oneşti, a fost găsit vinovat de către ITM.

„În raportul ITM se arată că muncitorii au suferit un «accident de muncă mortal». De asemenea, ITM a amendat Chimcomplex şi i-a obligat să refacă procedurile de securitate în muncă. Dispoziţia dată de către angajator celor doi muncitori, aceea de a se deplasa în apartament, a fost verbală. Totodată, Chimcomplex este pasibil de răspundere penală pentru nerespectarea legislaţiei referitoare la securitatea în muncă. Familiile celor doua victime analizează varianta plângerilor penale împotriva Chimcomplex şi a răspunderii civile (plată de daune) cu privire la accidentul de muncă”, conform avocatului Adrian Cuculis.

Despăgubiri de 2.000.000 de euro cerute Poliției

Familia lui Silviu Iștoan, unul dintre muncitorii sechestrați și omorâți la Onești, cere două milioane se euro despăgubiri morale de la polițiștii implicați în operațiunea de salvare, de la conducerea Poliției Române și a Ministerului de Interne. Potrivit avocatului Adrian Cuculis,  fratele victimei cere 1.000.000 euro, cumnata, 500.000 euro, iar cei doi nepoți , câte 250 de mii de euro.

Pe 1 martie, Silviu Iștoan 38 de ani și Dan Patatu 55 de ani au fost sechestrați de Gheorghe Moroșan de 68 ani într-un apartament din Oneşti, după care a sunat la 112 anunțându-și intențiile criminale. Intervenția de salvare a polițiștilor a fost un eșec, cei doi bărbați fiind uciși în timp ce agenții de poliție și negociatorii erau la ușa apartamentului.