6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 21:48
No menu items!

Duşa: Scutul antirachetă de la Deveselu nu afectează relaţiile cu Rusia

spot_img
Duşa: Scutul antirachetă de la Deveselu nu afectează relaţiile cu Rusia
foto: hotnews.ro

Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a declarat că amplasarea scutului antirachetă al SUA pe teritoriul ţării noastre nu a răcit relaţiile româno-ruse, nivelul cooperării bilaterale menţinându-se în aceiaşi parametri ca şi în anii precedenţi.

„În plan bilateral, nu există semnale cu privire la răcirea relaţiilor ca urmare a acordului exprimat de România referitor la amplasarea elementelor sistemului antirachetă al SUA pe teritoriul ţării noastre. Nivelul cooperării bilaterale se menţine în aceiaşi parametri ca şi în anii precedenţi. Ministerul Afacerilor Externe român a informat cu toate ocaziile posibile partea rusă despre stadiul negocierilor cu SUA pe tema apărării antirachetă. Poziţia României faţă de cooperarea NATO-Rusia în domeniul apărării antirachetă este una transparentă”, a declarat Mircea Duşa.

El a precizat că, aşa cum s-a convenit cu Statele Unite, proiectul de la Deveselu merge mai departe, autorităţile locale având, în momentul de faţă, misiunea de a pregăti toate demersurile în ceea ce priveşte drumul de acces şi sistemul de canalizare.

„Proiectul de la Deveselu merge mai departe. Dincolo de toate dezbaterile din presă din ultimele zile. Acest lucru a fost reafirmat de toţi oficialii americani în toate întâlnirile pe care le-am avut de când am preluat mandatul ca ministru. În acest moment, rolul aparţine autorităţilor publice locale, care au misiunea de a pregăti toate demersurile în ceea ce priveşte drumul de acces şi sistemul de canalizare. Administraţia locală a demarat lucrările şi obiectivele ce ţin de partea română sunt în grafic”, a spus ministrul Apărării Naţionale.

A.V.