-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:25
No menu items!

DSU: Raportul „Colectiv” face recomandări contrare unor acte normative

spot_img

Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) susține că mai multe aspecte din raportul Corpului de control al premierului în cazul Colectiv nu corespund cu informațiile existente la nivelul structurii și conțin recomandări ce nu concordă cu diferite acte normative sau care reglementează proceduri naționale ori internaționale.

„Raportul de control cu privire la intervenția de urgență din data de 30.10.2015 de la clubul Colectiv, transmis prin adresa nr. 12 din 17.03.2016 și înregistrat la nivelul Ministerului Afacerilor Interne cu nr. 10075/18.03.2016, a fost analizat cu întreaga atenție de către specialiștii din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență, fiind observate mai multe aspecte care nu corespund cu informațiile existente la nivelul DSU”, precizează departamentul într-un Punct de vedere la acest raport.

Potrivit DSU, anumite aspecte ale raportului „conțin recomandări ce nu corespund” cu diferite acte normative sau care reglementează proceduri naționale ori internaționale și „necesită clarificări din partea colectivului care a redactat” documentul. „Clarificările sunt necesare pentru a înțelege, la nivelul DSU, precum și la nivelul altor instituții, în totalitate, sensul raportului și raționamentul care a stat la baza unor afirmații și recomandări. Din punctul de vedere al Departamentului pentru Situații de Urgență, acest raport are un impact practic și istoric major. Este necesar ca, bazându-se pe experiența lor în domeniul situațiilor de urgență, cei care au redactat acest raport să ofere clarificările care să permită DSU să implementeze recomandările și propunerile, în vederea atingerii scopului ca mecanismele de intervenție să fie îmbunătățite în continuare”, se arată în Punctul de vedere al DSU.

DSU susține că majoritatea „neconcordanțelor, neclarităților” sau chiar a aspectelor care sunt „neconforme cu realitatea și care au fost prezentate totuși” în raport ar fi putut să fie „evitate” dacă, „în conformitate cu uzanțele în astfel de situații”, s-ar fi solicitat un punct de vedere al instituțiilor implicate, inclusiv al DSU, pe un proiect al raportului, înainte ca acesta să fie prezentat premierului Dacian Cioloș pentru aprobare.

Astfel, în opinia DSU, ar fi putut fi adus un „plus de coerență” pentru raportul Corpului de control, iar răspunsul la multe din semnele de întrebare pe care le ridică autorii documentului „ar fi putut să fie identificat prin analizarea raportului privind lecțiile învățate în urma incendiului de la clubul Colectiv”, redactat la nivelul DSU și transmis de către ministrul afacerilor interne, Petre Tobă, premierului Dacian Cioloș.

Acest document a fost elaborat de către specialiști din cadrul DSU, pe baza raportărilor și a ședințelor de evaluare în care toți cei care au fost implicați în intervenția de la incendiul de la clubul Colectiv și-au exprimat opiniile cu privire la modul cum s-a desfășurat intervenția și, respectiv, cu privire la măsurile care trebuie implementate pentru optimizarea, în viitor, a intervențiilor în situații similare. Acest raport privind lecțiile învățate a fost, de asemenea, făcut public prin afișarea pe website-ul DSU și conține atât deficiențele identificate, cât și măsurile propuse pentru corectarea acestora. Trebuie să subliniem încă o dată faptul că o bună parte dintre problemele identificate de către raportul Corpului de control al prim-ministrului se regăsesc deja în Raportul privind lecțiile învățate în urma incendiului de la clubul Colectiv, inclusiv cu propuneri și recomandări clare și bine definite, unele dintre ele fiind deja aplicate. Autorii raportului, enumerând sursele de informare, afirmă că au „purtat discuții cu persoane din conducerea respectivelor entități”. În cazul secretarului de stat, șef al DSU, a existat o singură discuție cu autorii raportului, discuție în cadrul căreia i-a fost doar adusă la cunoștință demararea acțiunii de control

DSU

„Analizele de tip «lecții învățate» reprezintă un element utilizat constant și la noi în țară în evaluarea intervențiilor de amploare. Analizele acțiunilor desfășurate în noaptea incendiului de la clubul Colectiv, care au fost realizate la nivelul Departamentului pentru Situații de Urgență pe baza rapoartelor primite și a discuțiilor cu persoanele implicate în intervenție de la SABIF, SMURD și ISUBIF, precum și de la nivelul dispeceratului ISUBIF, au evidențiat problemele apărute și au propus mecanismele de îmbunătățire”, se mai arată în Punctul de vedere al DSU.

Andrei Tudor