Fragmente de dronă rusească au fost găsite de militari în apropierea localităţii tulcene Periprava, au anunţat reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale. Militarii vor căuta fragmente de dronă şi în apropierea localităţii Caraorman, unde există indicii că ar fi alte resturi de dronă.
Ministerul Apărării Naţionale a anunţat, luni, că forţe ale MApN au demarat de ieri acţiuni de căutare a unor eventuale fragmente de drone căzute în urma atacurilor realizate în noaptea de sâmbătă spre dumică de forţele ruse asupra unor obiective civile şi de infrastructură portuară din Ucraina, în proximitatea frontierei cu România.
„Echipe din MApN, în cooperare cu specialişti din Serviciul Român de Informaţii şi Ministerul Afacerilor Interne, au cercetat proximitatea localităţii Periprava, judetul Tulcea, de unde au ridicat fragmente ale unei drone de origine rusească, urmând ca acestea sa fie expertizate, conform procedurilor legale. În perioada următoare vor fi executate acţiuni de cercetare şi în proximitatea localităţii Caraorman, unde a fost semnalată o altă posibilă zonă de impact”, au afirmat reprezentanţii Ministerului Apărării.
Ei au menţionat că atât aria cercetată în apropierea localităţii Periprava, cât şi posibila zonă de impact din proximitatea localităţii Caraorman se află în zone mlăştinoase, în afara localităţilor şi nu au fost afectate elemente de infrastructură.
Ministerul Apărării a ridicat avioanele de luptă în aer, iar IGSU a trimis mesaj RO-Alert, ca oamenii să nu iasă din case, pe raza județelor Constanța și Tulcea, în urma atacului rusesc cu drone de la granița cu Ucraina, din noaptea de sâmbătă spre duminică.
Autoritățile au precizat că în cursul acestor evenimente, a fost identificat și urmărit de către sistemul de supraveghere radar traseul unei drone care a evoluat în spațiul aerian național și care a părăsit teritoriul național spre Ucraina.
De asemenea, a fost indicată probabilitatea existenței unei zone de impact pe teritoriul național, într-o arie nelocuită, în proximitatea localității Periprava.
Adina Bucur