-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:52
No menu items!

Drogurile „diamant” – un nou tip de stupefiante sintetice pe piața din România

spot_img

Mii de pastile de astfel de droguri – ce urmau să ajungă în cluburile bucureștene – au fost confiscate de polițiști care au anihilat 20 de grupări de traficanți

droguri_sintetice

Aproximativ 5.000 de pastile de droguri sintetice fabricate sub forma unor diamante sau care aveau imprimate imagini cu animale, inimi ori sigle ale unor mărci auto au fost capturate în acest an de poliţiştii de la Combaterea Criminalității Organizate, care au reuşit să anihileze peste 20 de grupări de traficanți.

Surse din Poliție citate de MEDIAFAX au precizat că anchetatorii bucureşteni din Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) au constatat apariţia pe piaţa drogurilor din Capitală a unor pasile de ecstasy fabricate sub forma unor diamante, încă de acum trei ani.  Primele pastile de acest gen au fost capturate în localuri din Centrul Istoric, din zona Piaţa Universităţii, Piaţa Romană şi din Herăstrău. Iniţial, stupefiantele aveau forma unui diamant de culoare roz, după care pe piaţa drogurilor au apărut pastile de culoare albastră, iar apoi, în două culori, şi verde deschis.

Potrivit investigatorilor, în afara varietăţii de culori, astfel de pastile, de tip ecstasy, au imprimate diverse imagini cu păsări, animale, inimi, cercuri, logo-urile unor reviste pentru adulţi şi chiar sigle ale unor mărci auto de lux.

Preţul de „producător” al acestor stupefiante porneşte în Olanda, unde sunt produse, de la 10-20 de eurocenţi pentru o pastilă şi ajunge, în Bucureşti, la 50-70 de lei.

Andreea Brînzei