-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:28
No menu items!

Drept de vot de la vârsta de 16 ani. Proiectul a fost depus în Parlament

spot_img

Proiectul de lege care le-ar permite adolescenților cu vârsta de 16 ani să voteze a fost depus în Parlament.

”Primul pas către dreptul de a vota de la vârsta de 16 ani s-a realizat. 

Suntem cu toții conștienți de parcursul dificil pe care proiectul îl va avea prin Senat și Camera Deputaților înainte de a deveni lege, mai ales în lipsa unui sprijin politic major, așa cum speram. Din această cauză greul de abia începe.

Ne vom susține inițiativa prin toate comisiile parlamentare prin care va trece, asigurându-ne că vom face tot posibilul să convingem actuala clasă politică de nevoia unei astfel de schimbări în bine, de nevoia unei astfel de reîmprospătări a sistemului din România”, a transmis într-o postare pe Facebook Vlad Măntoiu, membru al Asociației Studenților în Științe Politice – Universitatea din București.

Proiectul de lege a fost propus de studenții de la Științe Politice și prezentat pe 1 aprilie la Palatul Parlamentului de către deputatul neafiliat Alexandru Kocsis, inițiatorul proiectului.

Inițiativa legislativă urmărește să modifice alineatul (1) de la articolul 3 al legii nr. 115/2015 astfel: „(1) Au dreptul de a alege cetățenii români care au împlinit vârsta de 16 ani, inclusiv cei care împlinesc această vârstă în ziua alegerilor.”

                                                                                                                 Adina Silav