3.3 C
București
luni, 25 noiembrie 2024 - 4:43
No menu items!

DRDP București cumpără cu 2 milioane de euro apă, CD-uri, USB-uri, coșuri de gunoi și rechizite

spot_img

drumari_gropi

Conducerea Direcției Regionale de Drumuri și Poduri București și-a croit un buget de peste 16 milioane de euro pentru achizițiile publice din acest an. Dacă pentru diverse servicii de întreținere și lucrări de amenajare a drumurilor naționale din jurul Bucureștiului se vor cheltui aproximativ 14 milioane de euro, pentru coșuri de gunoi, pubele, apă minerală, material sanitare, hârtie și rechizite, oficialii DRDP au alocat aproximativ 2,4 milioane de euro.

Programul achizițiilor publice pentru anul 2014 gestionat de Direcția Regională de Drumuri și Poduri București este derulat cu bani de la buget și venituri din vânzarea rovinietei.

Potrivit datelor publicate de oficialii DRDP București, angajații de la șapte Secții de Drumuri Naționale și din Agenția de Control și Încasare Giurgiu vor avea la dispoziție CD-uri, USB-uri și diverse consumabile în valoare de peste 30.000 de euro. Apa minerală este, de asemenea, la mare căutare, pentru că se vor cheltui 16.000 de euro pentru ea, plus alte 13.000 de euro pentru apă potabilă.

Dacă tot s-a umplut România de autostrăzi pe hârtie, DRDP București se aprovizionează cu maculatură. Pentru hârtie și rechizite, drumarii vor cheltui aproximativ 55.000 de euro. De asemenea, în programul de achiziții publice pentru acest an sunt alocate peste 14.000 de euro pentru materiale sanitare și ingienico-sanitare. Oficialii cumpără și coșuri de gunoi și pubele în valoare de aproximativ 8.000 de euro.

Pentru lucrări, conducerea DRDP București a alocat puțin peste 4 milioane de euro. În 2014, DRDP București va derula 28 contracte de lucrări pentru diverse amenajări și consolidări, pe mai multe drumuri naționale și poduri din jurul Capitalei. Din cei puțin peste 10 milioane de euro alocați pentru servicii, aproximativ 9 milioane de euro sunt pentru contractele acord-cadru pentru întreținerea curentă pe timp de iarnă a drumurilor naționale din jurul Bucureștiului, 2014-2015.

Ștefan Etveș