1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 14:37
No menu items!

Drapelul Rusiei, arborat în toate cele 193 de unități militare ucrainene din Crimeea

spot_img

steag rusia

Drapelul Federației Ruse era arborat miercuri dimineață în toate cele 193 de unități militare ucrainene din Crimeea, relatează agenția de presă ucraineană Unian.

Potrivit șefului Statului Major al armatei ruse, generalul de armată Valeri Gherasimov, ceremonii solemne de ridicare a steagului rus, cu interpretarea imnului de stat al Federației Ruse, au avut loc în toate bazele ucrainene din Crimeea care au trecut de partea autorităților locale de la Simferopol, anexată săptămâna trecută Rusiei.

În prezent, în unitățile și instituțiile militare din Crimeea au loc proceduri de inventariere a patrimoniului militar și reatestarea cadrelor.

În acest sens, forțele ruse din Crimeea au îndeplinit ordinul de a finaliza ‘curățarea’ peninsulei până în 25 martie de posibilele focare de rezistență din partea militarilor ucraineni, scrie presa uncraineană.

Toți militarii din Crimeea care și-au exprimat dorința de a-și continua serviciul în armata Ucrainei au predat armele și se află în afara unităților în care au servit înainte, pregătindu-se pentru plecarea în mod organizat în Ucraina continentală, a specificat generalul Gherasimov, într-o declarație de presă citată de RIA Novosti.

„În Sevastopol, pe strada Lazarev nr. 6, a fost deschis un punct de înregistrare temporară, unde — conform situației de la 25 martie — 1.500 de militari ucraineni” și-au exprimat dorința de a părăsi Crimeea, a mai spus șeful Statului Major al armatei ruse.

În conformitate cu o înțelegere convenită între ministerele Apărării din Rusia și Ucraina, militarii ucraineni și familiilor lor vor fi evacuați din Crimeea pe calea ferată, a adăugat el, indicând că au fost deja rezervate vagoane la clasa a doua, care vor fi alăturate trenurilor ce merg spre Ucraina — opt vagoane la Sevastopol, câte două la Simferopol, Eupatoria și Feodosia și un vagon în Kerci.

După trecerea frontierei, militarii ucraineni veniți din Crimeea urmează să se adune la unitatea militară A-1978 (stația Novoalekseevka), unde vor primi mandate de redistribuire în alte unități.

Drapelul Sf.Andrei (patronul marinei militare ruse) a fost ridicat pe toate cele 67 de nave ale forțelor maritime ucrainene din Crimeea, inclusiv pe singurul submarin ucrainean.

În noaptea de marți spre miercuri, forțele ruse au preluat controlul asupra ultimei nave ucrainene din Crimeea, nava de război Cerkassî din lacul Donuzlav, după câteva ore de asalt și schimburi de focuri, conform Ukrainska Pravda.

Peste 15.000 de militari ucraineni dislocați la baze din Crimeea și-au exprimat dorința de a servi în armata rusă, scrie agenția rusă oficială de presă Itar-Tass.

C.A.