2 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 15:02
No menu items!

Drapelele, coborâte în bernă în Franța

spot_img

Experții care anchetează prăbușirea avionului și-au continuat munca duminică în zona dîn care aparatul s-a prăbușit

hollande

Drapelele au fost coborâte în bernă luni și vor fi menținute astfel timp de trei zile pe toate edificiile publice în Franța în semn de doliu pentru victimele zborului AH5017, președintele Francois Hollande urmând să prezideze o nouă reuniune la Elysee consacrată accidentului, relatează AFP.

Coborârea în bernă a drapelelor a fost decisă sâmbătă de președintele francez, care a exprimat aproape trei ore la sediul Ministerului Afacerilor Externe solidaritatea națională cu rudele celor 54 de pasageri francezi din avionul Air Algerie care s-a prăbușit joi în Mali. În total, 118 persoane au decedat în accident.

Luni dimineața, șeful statului va prezida o nouă reuniune consacrată acestui accident. El îi va reuni la 10h00 (08h00 GMT) la Elysee pe premierul Manuel Valls și pe miniștrii implicați în dosar.

Președintele Hollande a anunțat că trupurile tuturor pasagerilor vor fi aduse în Franța, iar rudele care doresc, vor fi însoțite, „la momentul potrivit”, la locul catastrofei unde va fi ridicată o stelă „pentru ca nimeni să nu uite că, în acest loc, au dispărut 118 persoane”.

Șeful statului a amintit sâmbătă că „o serie de indici duc la presupunerea că în accident condițiile meteorologice au fost determinante”, subliniind însă că Franța nu exclude ”nicio ipoteză”.

Experții care anchetează prăbușirea avionului și-au continuat munca duminică în zona dificil accesibilă în care aparatul s-a dezintegrat în impactul cu solul.

C.A.