-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 12:09
No menu items!

Dragnea: „Vreţi să mai fiu preşedintele vostru? Aşa va fi.” Principalele declarații ale liderilor PSD

spot_img

Social-democraţii s-au reunit, sâmbătă, în congres extraordinar, în cadrul căruia vor fi aleşi preşedintele executiv, vicepreşedinţii şi secretarul general. Liviu Dragnea a fost cel care a propus, în februarie, organizarea congresului pentru ”relansarea programului de guvernare”.

Viorica Dăncilă: „Datoria mea de premier este să pun în practică programul de guvernare”

Premierul Viorica Dăncilă, candidat la funcţia de preşedinte executiv al PSD, a declarat, sâmbătă, că şi contracandidaţii săi vor avea posibilitatea să susţină discursuri în cadrul Congresului extraordinar al PSD şi că ea a luat cuvântul în prima parte a întrunirii în calitate de premier şi preşedinte al Organizaţiei de femei.

„Ceilalţi colegi vor lua cuvântul. Eu am vorbit în calitate de premier al României şi de preşedinte al Organizaţiei de femei. Vor lua şi ceilalţi colegi cuvântul. Eu mă întorc în sală şi se vor întoarce şi ceilalţi colegi. (…) Nici eu nu am câştigat întotdeauna când am concurat. Nu depinde de mine sau de altceva, depinde de valul de încredere pe care l-am generat în rândul colegilor de partid. Toţi suntem oameni vechi, eu chiar pot să spun că sunt membru de partid din 1996. (…) Nu suntem la prima candidatură”, a spus ea într-o declaraţie acordată presei.

Dăncilă a menţionat că a primit foarte multe telefoane de la colegi care au îndemnat-o să candideze.

„Cred în şansa fiecărui coleg şi aşa cum am spus şi când am venit, de fapt telefonul a fost de la mine către domnul preşedinte Dragnea, i-am spus că sunt multe organizaţii care m-au sunat să candidez pentru acest post şi ultimul telefon a fost de la Gabriela Firea, care mi-a spus că am susţinerea organizaţiei Bucureşti”, a declarat ea.

În ce priveşte îndeplinirea funcţiei de preşedinte executiv în paralel cu cea de premier, Dăncilă a declarat că sarcina premierului este tocmai transpunerea obiectivelor din programul de guvernare.

„Să nu uităm că datoria mea de premier este să pun în practică programul de guvernare, deci cele două sunt foarte strânse şi eu cred că este evident faptul că sarcina primului ministru, a Guvernului condus de mine, este de fapt transpunerea obiectivelor din programul de guvernare”, a precizat ea.

Senatorul PSD, Ecaterina Andronescu, a declarat că, pentru ea, cel mai important este cum se va termina Congresul extraordinar al PSD.

”Pentru mine cel mai important este cum se încheie acest Congres, cu ce mesaj. (…)Mi-aş dori să nu înceapă voturile până nu reuşim cei care candidăm să ne spunem opinia, cum vedem noi politica PSD, acţiunile partidului şi cum îi slujim pe oameni. (…) Dacă se dau acum buletinele şi lumea votează cred că imaginea este nefericită pentru cei care se uită la noi”, a spus ea, într-o declaraţie acordată presei.

Viorica Dăncilă, Ecaterina Andronescu şi Nicolae Bănicioiu au anunțat că vor candida, la Congresul extraordinar al partidului, pentru funcţia de preşedinte executiv. Andronescu și Bănicioiu nu și-au mai susținut, însă, candidaturile. 

Am hotărât să plecăm, pentru că modul în care au fost gândite procedurile şi faptul că sunt pe poziţia 20 şi voturile deja s-au dat… ar fi absolut inutil. (…) M-am înscris pentru această candidatură, deşi prin suportul pe care preşedintele l-a dat doamnei Dăncilă era clar că şansele sunt minime sau deloc, dar pentru ideea de competiţie„, a spus Ecaterina Andronescu.

La rândul său, Nicolae Bănicioiu a susţinut că votul a început, de fapt, de la ora 13,30.

„S-au dat întâi mandatele către preşedinţi, care le-au distribuit şi sunt acum deja buletine votate. Înţeleg că schema era să nu apucăm noi să vorbim, să nu ştie lumea că se retrage unul pentru celălalt. Eu am vrut să-i cedez candidatura mea doamnei Andronescu. Cred că şi domnul Dragnea, dacă iubeşte atât de mult echilibru de gen, ar trebui să-i cedeze doamnei Dăncilă şi funcţia de preşedinte al partidului. Îmi pare rău că s-a ajuns la aşa ceva. Niciodată în PSD nu a fost o astfel de situaţie”, a detaliat Bănicioiu.

Dragnea: „Vedem un discurs al urii. Camarazi m-au acuzat că am pact cu Iohannis, cu sistemul”

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, sâmbătă, la Congresul PSD, că un discurs al urii a invadat televiziunile şi tribuna Parlamentului şi că este datoria PSD să lanseze un apel la dialog şi reconciliere, afirmând că „unii l-au acuzat de pact cu Iohannis” şi îi fac „dosar după dosar”.
 
„Vedem bine că un discurs al urii a invadat televiziunile, mediul online şi chiar şi tribuna Parlamentului. Acesta a ajuns câteodată în Parlament. Se poate că un minim consens politic şi social devine imposibil, iar speranţa de a stabili înţelegeri transpartinice devine o himeră”, a declarat preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

Liviu Dragnea a afirmat că este datoria PSD să lanseze un apel sincer la reconciliere şi dialog.

„Ca forţă politică majoră, cel mai important partid din România, nu putem să acceptăm această stare de lucruri, ştiu că nu e simplu deloc, dar nu vreau să privim resemnaţi cum România se goleşte de oameni, cum instituţiile devin doar instrumente pentru (…) indivizi plini de ură şi răutate, cum cele mai importante resurse colective se pierd din cauza imposiblităţii de a comunica normal între noi. Şi cred că e datoria noastră că încă odată, poate ultima dată, să lansăm un apel sincer la reconciliere şi dialog”, a spus Dragnea.

Liderul PSD a spus că în ultimii doi ani „a stat cu mâna întinsă” şi unii „camarazi” l-ai acuzat de pact cu Klaus Iohannis.

„De-a lungul ultimilor doi ani am tot cerut, am stat cu mâna întinsă, ba am avut colegi de-ai mei, camarazi ziceau ei, care începuseră să mă acuze că am pact cu nu ştiu cine, cu Iohannis şi cu sistemul. Poate de aia şi îmi fac dosar după dosar. Dar încă mai cred până în ultimele sau cu ultimele resurse că această ţară are nevoie de un dialog sincer. A ne gândi, a desena România viitorului secol poate să fie cel mai pragmatic şi mai creativ obiectiv şi cel mai frumos mod de celebrare a Centenarului şi de recunoaştere a efortului pe care cei de dinaintea noastră l-au făcut acum 100 de ani”, a spus Dragnea.

Dragnea: Vreţi să mai fiu în continuare preşedintele vostru? Aşa va fi. Nu vă îndoiţi niciodată

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a cerut, sâmbătă, la Congresul PSD o reconfirmare verbală a şefiei sale, care a fost urmată de aplauzele zgomotoase ale delegaţilor, liderul PSD cerându-le acestora să nu se îndoiască „niciodată”.

„Vreţi să continuăm? Aveţi curaj? Aveţi curaj să rezistaţi la ceea ce se va întâmpla în continuare? Nu aveţi ezitări? Vreţi să mergem împreună? Şi că pun o ultimă întrebare – unii mi-au zis să nu o pun, alţii mi-au zis să o pun, până la urmă suntem între noi: Vreţi să mai fiu în continuare preşedintele vostru?”, i-a întrebat preşedintele PSD, Liviu Dragnea, pe delegaţii prezenţi la Congres, la finalul discursului său care a durat aproximativ o oră.

În replică, cei peste 4.000 de delegaţi prezenţi la Congresul PSD au aplaudat zgomotos.

„Atunci aşa va fi. Şi să nu vă îndoiţi niciodată!”, a spus Dragnea în aplauzele sălii.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că sunt cel puţin şase domenii prioritare în România prin care îşi poate maximiza dezvoltarea, printre care infrastructura, agricultura şi IT.

”Sunt cel puţin şase domenii prioritare în România prin resursele ei imediate şi specifice prin care îşi poate maximiza dezvoltarea, anume infrastructură, agricultură, energie şi resurse naturale, educaţie, sănătate şi IT. Fiecare reprezintă oportunităţi de creştere economică, de creştere a calităţii vieţii”, a spus Liviu Dragnea.

În ceea ce priveşte infrastructura rutieră şi feroviară, el a spus că ”s-a vorbit mult şi s-a făcut puţin”.

”România are o singură soluţie, o singură şansă, anume să regândească total ritmul de dezvoltare a infrastructurii. Nu putem continua în aceeaşi manieră, nu putem continua în sistemul clasic, în ritmul clasic. Suntem o ţară cu decalaje mult prea mari faţă de Occident. Economiile avansate spre care ne uităm cu jind şi cu invidie, dar şi cu admiraţie, au ajuns la nivelul de astăzi printr-o muncă de un secol şi jumătate, dar şi printr-un cumul de condiţii, de care noi nu putem beneficia. România are nevoie rapid de o infuzie uriaşă de capital care să ne permită un salt investiţional în infrastructură pe termen scurt. Asta trebuie să facem, dna prim-ministru. Dacă vreţi ca această ţară să aibă vreo şansă, să aibă autostrăzi în timpul vieţii noastre”, a mai spus preşedintele PSD.

El a cerut ca Bucureştiul să fie legat cu autostrăzi şi cale ferată de mare viteză de Sofia, Belgrad, Budapesta şi Chişinău.

”De asemenea, aeroportul Otopeni şi portul Constanţa trebuie să fie supuse unui proces intens de modernizare şi extindere. Chiar dacă o anyumită ţară care are un port dezvoltat se va supăra, portul Constanţa trebuie să devină principala poartă de intrare în Europa comercială”, a mai spus Dragnea.

Totodată, Liviu Dragnea a mai apreciat că o politică agrară bine coordonată, cu subvenţii puternice şi acordate la timp, poate face din România unul din cei mai importanţi furnizor de produse alimentare şi agroalimentare nu numai pentru Europa, ci şi pentru alte zone.

”Sper ca într-o perioadă foarte scurtă să legiferăm înfiinţarea acelei Case de Comerţ româneşti, instituţie de stat, care să coordoneze importul şi exportul de produse alimentare şi agroalimentare. Dar, totodată, trebuie să ne gândim serios la revizuirea legislaţiei în domeniul vânzării terenurilor agricole, în aşa fel încât capitalul agricol să rămână şi să revină în majoritatea lui în proprietatea cetăţenilor români”, mai spus Liviu Dragnea.

Dragnea, ironic: La alt Congres, discutăm despre drepturile bărbaţilor de a prinde 30% din locuri

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost ironic faţă de cei care şi-au manifestat nemulţumirea privind prezenţa crescută a femeilor conducerea în PSD, afirmând că la următorul Congres social-demoraţii vor discuta despre „drepturile bărbaţilor de a prinde 30% din locurile de conducere”.

„Acum să mai şi glumim. (…) am spus acum ceva timp că vom susţine cât mai multe femei în funcţii de conducere şi, probabil, că la un alt congres o să discutăm despre drepturile bărbaţilor de a prinde 30% din locurile de conducere din partid. Şi vă anunţ pe toţi, în mod oficial, că eu de săptămâna viitoare vreau să înfiinţez organizaţia bărbaţilor din PSD”, a declarat preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

Liviu Dragnea a afirmat că unul dintre obiectivele acestui Congres este asigurarea unei reprezentări echilibrate a tuturor regiunilor din România şi a parităţii între femei şi bărbaţi.

Dragnea: Vom proteja suveranitatea prin legi, în Parlament. Defăimarea ţării, faptă gravă

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, sâmbătă, la Congres, că PSD va proteja prin legi votate în Parlament suveranitatea ţării, afirmând „profund îndatorat faţă de ţările occidentale” că „desenul suveranităţii ţări” trebuie făcut în România „nu în afara ei”.

„Să începem să spune nişte adevăruri. România este un stat suveran (…) în schimb atunci când oameni politici, şefi de instituţii, voci cunoscute ale societăţii îşi sabotează cu bunăştiinţă ţara prin declaraţii antiromâneşt, prin acţiuni servile îndreptate împotriva intereselor noastre globale şi naţionale, în aceste situaţii perdem suvernitate, independenţă, respect şi nu câştigăm nimic în schimb. Defăimarea propriei ţări prin minciună este o faptă foarte gravă, care expune România la multe riscuri, la sancţiuni, la întârzieri şi la a pierde unele avantaje. Atacul împotriva propriei ţări este o insultă la adresa tuturor nevoilor”, a declarat preşedintele PSD, Liviu Dragnea, la Congres.

PSD va proteja prin legi votate în Parlament suveranitatea ţării, a afirmat Liviu Dragnea.

„Vom proteja suveranitatea prin legi explicite,dezbătute şi votate în Parlament. Cu un respect profund îndatorat faţă de statele occidentale care au contribuit şi contribuie la modernizarea noastră ca naţiune, economie, societate şi ca stat, afirm că desenul suveranităţii noastre naţionale trebuie făcut în România şi nu în afara ţării”, a spus liderul PSD.

PSD nu va confunda „bunele relaţii cu servilismul”, a spus Dragnea.

„Noi ca naţie vom fi respectaţi dacă nu vom confunda bunele relaţii cu servilismul şi nu vrem să facem asta”, a spus liderul PSD.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a mai declarat, sâmbătă, la Congres, că în România este o atmosferă de „ură şi de conflic”, afirmând că, în cazul legilor justiţiei acest conflict se duce între PSD , care vrea să aducă legislaţia în normaliatea secolului XXI şi „adversari”.

„Este o atmosferă de ură, de conflict (…) în cazul legilor justiţiei acest conflict se duce între noi care vrem să aducem legislaţia în normalitatea secolului XXI şi adversarii noştri care doresc să păstreze reţelele ilegale de păstrare a puterii (…)”, a declarat preşedintele PSD, Liviu Dragnea, la Congres.

Liviu Dragnea a afirmat că la Congresul PSD se vor stabili direcţii clare pentru „a reuni România”, pentru a stabili priorităţile de dezvoltare ale ţării.

Dragnea a afirmat că PSD trebuie să redea naţiunii „pofta de istorie”.

„Înainte din Marea Unire din 1918 clasa politică şi societatea, chiar dacă şi atunci erau răvăşite de suferinţa după război, au ştiut să treacă peste dezbinare, ură şi peste conflict. (…) Astăzi, la un secol de la acele evenimente ne află într-un blocaj (…) de viziune, de acţiune şi de voinţă. Este momentul să rupem acest blocaj, să ne găsim resursele de inteligenţă, de voinţă şi să redăm acestei naţiuni pofta de istorie, dorinţa de modernizare, de a merge înainte (…) nu cu şovăieli (…). Istoria ne trage de mânecă şi este bine să nu stăm cu mânile încrucişate, altminteri vom rămâne îngropaţi în micul nostru război politic de la ştirile de seară”,a afirmat Liviu Dragnea, explicând că „de aici porneşte nevoia PSD de a defini urgent nevoia de politica de viziune naţională”.

Gabriela Firea, apel la înţelepciune, calm şi colegialitate

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, candidat la funcţia de vicepreşedinte PSD, a făcut, sâmbătă, un apel la înţelepciune, calm şi colegialitate, înainte de Congresul extraordinar al partidului.

”Cu siguranţă că nu creăm o impresie foarte bine atunci când ne certăm între noi. Sunt convinsă că toţi colegii au de fapt gânduri bune, probabil nu de fiecare dată maniera de a exprima acele gânduri a fost potrivită. Eu fac un îndemn la înţelepciune, un îndemn la calm, la colegialitate şi să nu uităm că vine şi ziua de luni. Dacă rupem punţile dintre noi, ce mai facem de luni înainte pentru că avem proiecte comune, noi primarii cu Parlamentul, cu Guvernul, cu ministerele trebuie să colaborăm foarte bine cu aceste entităţi. (…) Vom plăti la un moment dat, vom deconta împreună.?”, a afirmat Firea la Sala Palatului, înaintea Congresului PSD.

Ea le-a cerut colegilor săi să nu strice ”ordinea” din PSD.

”Le urez succes tuturor colegilor mei. Cred că fiecare dintre preşedinţii de organizaţii poartă în servieta sa bastonul de preşedinte al partidului, dar trebuie să fim buni colegi, trebuie să respectăm statutul şi de asemenea alegerilor care au fost democratice şi să nu ne imaginăm fiecare în parte că putem să stricăm această ordine în favoarea noastră şi în defavoarea echipei politice, pentru că românii aşteaptă de la noi în primul, rând să fim harnici şi competenţi al locul de muncă şi mai puţin apreciază disputele şi tensiunile politice”, a arătat Gabriela Firea.

foto: mediafax.ro