1.4 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024 - 10:23
No menu items!

Dragnea a obținut un discount pentru Arena Națională UPDATE

spot_img

 

Arena Naţională este pregătită, la această oră, pentru marele show electoral al USL. Gazonul a fost placat, gardurile au fost montate. În mijlocul stadionului a răsărit şi o scenă, pe care îşi vor ţine discursurile liderii USL. Pe fiecare scaun în parte a fost pus câte un pliant cu sigla USL. În zona din faţa scenei a fost ridicat un banner cu sloganul “USL Unica Soluţie Legitimă”.

Pregătirile pentru mitingul USL  au intrat pe ultima sută de metri.  Cel puţin, din punct de vedere organizatoric. Liderii USL au primit şi o veste bună. Un discount pentru închirierea stadionului. Astfel, ei vor scoate din buzunare doar 40.000 de euro, nu 50.000 aşa cum se stabilise iniţial cu Primăria Capitalei. Se pare că cel care a negociat cu municipalitatea lui Sorin Oprescu a fost Liviu Dragnea, deşi liderul PSD, Victor Ponta, anunţa, la începutul săptămânii, că nu vrea niciun fel de reducere pentru închirierea spaţiului.
Simpatizanţii  o vor vedea şi pe Andra cea care va intona, în deschidere, imnul naţional. Nu trebuie uitat însă un lucru. Accesul invitatilor va fi permis în incinta stadionului începând cu ora 15, evenimentul de lansare urmând să debuteze la ora 18.

UPDATE: 1500 de camioane cu susţinători, la mitingul USL

Aproape 1500 de camioane cu susţinători USL au ajuns în Capitală pentru a participa la mitingul de pe Arena Naţională. Se pare că lideii USL au reuşit să adune la un loc aproape 70000 de uselişti.

, CITEȘTE ȘI Regulile de comportare pe Arena Națională, la show-ul USL