1.7 C
București
joi, 19 decembrie 2024 - 7:48
No menu items!

VIDEO Douăzeci de migranţi depistați de polițiștii de frontieră arădeni

spot_img

Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Nădlac și Nădlac II au depistat, miercuri, douăzeci de cetăţeni străini cu vârste cuprinse între 4 și 42 de ani, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două automarfare.

“Astăzi, 11.08.2021, în jurul orei 03.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetățean turc aflat la volanul unui automarfar, înmatriculat în Turcia. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, alune pentru o societate comercială din Germania“ spun informațiile oficiale de pe site-ul Poliției de Frontiră.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, cincisprezece cetăţeni străini.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Irak, Kuweit, Eritreea, Somalia, Turcia, Siria și Camerun, cu vârste cuprinse între 5 și 39 de ani.

De asemenea, ieri, în jurul orei 09.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, poliţiştii de frontieră au efectuat controlul amănunţit asupra unui ansamblu rutier condus de un cetățean bulgar, care transporta profile metalice, cu destinaţia Germania.

În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunși în compartimentul pentru marfă, cinci cetăţeni străini.

În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii au stabilit că sunt cetățeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 4 și 42 de ani, solicitanți de azil în țara noastră.

În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Lorena Luchian