Traficul feroviar este blocat, marți după-amiază, pe Magistrala 400 Brașov – Satu Mare, în județul Mureș, după ce două vagoane ale unui tren care transportă cereale au deraiat, în judeţul Mureş.
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este blocat pe Magistrala 400 Braşov – Satu Mare, din cauza deraierii a două vagoane din compunerea trenului marfar 76014, care transporta cereale şi se deplasa pe relaţia Dej – Constanţa.
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA a transmis că garnitura feroviară, compusă din 30 de vagoane, încărcate cu cereale, aparţine operatorului naţional de transport feroviar de marfă. Deraierea şi răsturnarea celor două vagoane s-au produs între staţiile Monor Gledin – Râpa de Jos, la km 38+600.
Pentru menţinerea continuităţii transportului feroviar de călători, SRCF Cluj va asigura transbordare cu mijloace auto pe relaţia Sărăţel – Deda şi va retrasa graficul de circulaţie al anumitor trenuri pe ruta alternativă, prin Războieni.
”Precizăm faptul că cele două măsuri necesare continuităţii traficului feroviar de călători – transbordare auto şi rută alternativă, prin Războieni – vor fi menţinute până la finalizarea tuturor intervenţiilor necesare, în astfel de evenimente, de la ridicarea, repunerea vagoanelor pe şina, retragerea lor în staţie, inclusiv verificarea liniei şi, în funcţie de constatările personalului de specialitate, lucrări de reparaţii la linie şi la componentele infrastructurii feroviare, dacă situaţia o impune. Informăm totodată, faptul că, personalul de specialitate al SRCF Cluj, prezent la faţa locului, va lua toate măsurile care se impun în astfel de situaţii, pentru intervenţia cu utilaje necesare repunerii pe şină vagoanelor răsturanate şi eliberarea gabaritului, în vederea reluării traficului feroviar în condiţii de siguranţă”, au precizat reprezentanţii CFR.
Adina Silav