1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:13
No menu items!

A doua fază a celui mai mare laser din Europa, „ELI-NP”, de la Măgurele, aprobată de Comisia Europeană

spot_img

Comisia Europeană a aprobat a doua fază a proiectului „Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics” (ELI-NP), care se derulează la Măgurele, peste 140 de milioane de euro din Fondul european de dezvoltare regională fiind alocate continuării lucrărilor începute în 2013.

Comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, a declarat că ELI-NP este prima investiție a UE în infrastructura de cercetare a noilor state membre. „ELI este un simbol pentru Europa, fiind prima investiție a UE în infrastructura de cercetare a noilor state membre, un produs al excelenței europene care redesenează frontierele cunoașterii prin utilizarea tehnologiei de înalt nivel. Cu ajutorul fondurilor europene, în doar câțiva ani, UE va avea o infrastructură și echipamente de cercetare de ultimă generație, iar rezultatele viitoarelor cercetări vor oferi produse și servicii noi, contribuind astfel la dezvoltarea economică a țării și a învățământului românesc”, a afirmat Crețu, potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES.

A doua etapă a proiectului ELI-NP de la Măgurele este cofinanțată prin Programul Operațional „ Competitivitate” 2014 — 2020 și presupune finalizarea, până în 2018, a lucrărilor de construcție, precum și achiziționarea și instalarea echipamentelor necesare pentru cercetare științifică, între care un sistem laser de mare putere și un sistem de raze gamma, menționează comunicatul. „La începutul lunii februarie, comisarul european Corina Crețu a aprobat prima fază a proiectului laserului de la Măgurele, ce este cuprinsă pentru finanțare în perioada de programare 2007 — 2013. Valoarea totală a cheltuielilor eligibile pentru prima fază este de 136,4 milioane de euro, din care 116,3 milioane de euro (85%) provin din Fondul european de dezvoltare regională”, arată sursa citată.

ELI-NP face parte din proiectul de cercetare paneuropean în domeniul laserelor de foarte mare intensitate „Extreme Light Infrastructure” (ELI), derulat în România, Cehia și Ungaria.

Emanuel Stan