-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 7:43
No menu items!

Două kilograme de canabis, ridicate de DIICOT. Liderul grupării de traficanți era un deţinut

spot_img
foto: soccerlens.com

Două kilograme de canabis aduse din Grecia de o grupare coordonată de un deţinut şi destinate comercializării către consumatori din Bucureşti au fost ridicate de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

„Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală, împreună ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul DCCO – Serviciul Antidrog, au procedat la destructurarea unui grup infracţional organizat, constituit din patru inculpaţi, specializat în săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de risc”, se arată într-un comunicat remis miercuri de DIICOT.

Potrivit anchetatorilor, membrii reţelei, coordonaţi de o persoană încarcerată în penitenciar, au organizat transportul şi introducerea în România a două kilograme de canabis. „Drogurile de risc, ridicate de către procurorii DIICOT urmare a depistării în flagrant delict a membrilor grupării, proveneau din Grecia, şi erau destinate comercializării către consumatorii din municipiul Bucureşti, având o valoare de piaţă de circa 30.000 de euro”, se mai precizează în comunicatul de presă.

Procurorii au cerut Tribunalului Bucureşti arestarea preventivă a membrilor reţelei.

R.D.