Două explozii solare s-au produs în ultimele 24 de ore, dintre care a doua a fost şi cea mai puternică.
Exploziile solare sunt însoţite adeseori de emisii de plasmă solară, însă o furtună magnetică are loc doar dacă norul de plasmă ajunge în apropiere de Pământ. Experţii Agenţiei spaţiale americane NASA precizează că în acest caz nu se aşteaptă la eventuale furtuni magnetice, potrivit Space.com.
În zona activă, situată la marginea de est a Soarelui s-a produs o explozie de raze X clasa X2.8. Mai devreme în aceeaşi zonă, marţi dimineaţă, a existat un focar de clasa X1.7, potrivit National Oceanic and Atmospheric Administration (NOAA), axată pe observarea şi studiul atmosferei,dar şi pe studiul şi conservarea resurselor naturale.
În funcţie de puterea razelor X, exploziile solare se clasifică în cinci clase: A, B, C, M şi X. Clasa minimă A0.0 corespunde puterii de radiaţie pe orbita Pământului de 10 nanowatts pe metru pătrat. La trecerea către următoarea literă, puterea radiaţiei creşte de zece ori.
C.I.