1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 14:14
No menu items!

Două eleve din Piteşti au încercat să se sinucidă

spot_img

Cele două fete au înghițit o cantitate mare de medicamente înainte de a ajunge la școală

ambulanta

Două eleve ale unui liceu din Piteşti au ajuns la spital, vineri, după ce au înghiţit o cantitate mare de medicamente şi li s-a făcut rău în curtea şcolii. O colegă a celor două adolescente – una de 15 și cealaltă de 16 ani – a sunat la 112.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, paramedicii SMURD au intervenit la Colegiul Tehnic „Costin D. Neniţescu” din Piteşti, după ce o elevă a sunat la 112 şi a spus că în curtea şcolii sunt  două colege de-ale sale care se simt rău.

Când echipajul medical a ajuns la cele două fete, acestea erau conştiente şi le-au spus paramedicilor că au înghiţit 20 de pastile de Paracetamol pentru că le durea capul.

Ambele au fost preluate de SMURD şi transportate la Spitalul de Pediatrie din Piteşti, pentru îngrijiri medicale.

R.D.