-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:25
No menu items!

DOSARUL VACCINURILOR. Klaus Iohannis a semnat. Undă verde pentru DNA. Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă rămân fără imunitate

spot_img

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, luni, ministrului Justiţiei, Alina Gorghiu, cererea de urmărire penală a lui Vlad Voiculescu şi cererea de urmărire penală a Ioanei Mihăilă, foşti miniştri ai Sănătăţii, în dosarul achiziției de vaccinuri anti-Covid 19. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înştiinţat cu privire la formularea acestor cereri, anunţă Administraţia Prezidenţială.

„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis luni, 27 noiembrie 2023, ministrului justiţiei, doamna Alina-Ştefania Gorghiu cererea de urmărire penală a domnului Vlad Vasile Voiculescu, în calitate de fost ministru al sănătăţii în perioada 23 decembrie 2020 – 14 aprilie 2021, pentru faptele ce fac obiectul Dosarului penal nr. 243/P/2021 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei, sub aspectul săvârşirii de către acesta a două infracţiuni de abuz în serviciu, prevăzute de art. 297 alin. (1) raportat la art. 309 din Codul penal şi a unei infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu, prevăzută de art. 48 alin. (1) raportat la art. 297 alin. (1) din Codul penal şi la art. 309 din Codul penal, toate cu aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din Codul penal, urmând a se proceda conform legii, având în vedere solicitarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 109 alin. (2) din Constituţia României, republicată, ale Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, luând în considerare şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 270/2008”, se precizează în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.

Klaus Iohannis a transmis de asemenea şi cererea de urmărire penală a doamnei Ioana Mihăilă, în calitate de fost ministru al sănătăţii în perioada 21 aprilie 2021 – 08 septembrie 2021, pentru faptele ce fac obiectul Dosarului penal nr. 243/P/2021 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei, sub aspectul săvârşirii de către aceasta a infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) raportat la art. 309 din Codul penal, urmând a se proceda conform legii, având în vedere solicitarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 109 alin. (2) din Constituţia României, republicată, ale Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, luând în considerare şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 270/2008″, se arată în comunicatul Președinției. 

Totodată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înştiinţat cu privire la formularea acestor cereri, mai arată comunicatul.

Miercuri, Senatul este așteptat să voteze dacă îi va fi ridicată imunitatea și fostului premier Florin Cîțu

Procurorii DNA au cerut săptămâna trecută ridicarea imunității fostului premier Florin Cîțu și a foștilor miniștri ai Sănătății Vlad Voiculescu și Oana Mihăilă în dosarul legat de achiziția vaccinurilor anti-Covid. DNA a transmis că prejudiciul adus prin achiziția de vaccinuri este de peste 1 miliard de euro.

Raluca Dan