-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:42
No menu items!

Dosarul „Transformatorul”. Recursul lui Relu Fenechiu, amânat pentru 9 decembrie

spot_img

Relu Fenechiu, audiat la DNA în dosarul de corupție al fostului secretar de stat Valentin Preda

Magistrații Curții Supreme au amânat luni pentru 9 decembrie judecarea recursului în dosarul ”Transformatorul”, în care fostul ministru al transporturilor Relu Fenechiu a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată.

La primul termen al recursului, doi dintre inculpații din dosar, foștii directori ai SISEE Moldova, Petru Andronache și Ioan Turbatu, au cerut amânarea procesului pentru a-și angaja un avocat.

„Faptul că nu a existat o expertiză – instanța de fond a făcut niște confuzii uriașe, în special confuzii tehnice. Eu nu am avut niciodată pe mână bani publici, așa că nu aveam cum să-i cheltui. Eu am fost un om de afaceri care a vândut către o companie comercială care nu folosea bani publici. Sunt nevinovat și sper din toată inima să conving judecătorii că este așa”, a declarat luni Relu Fenechiu, prezent la Curtea Supremă.

Pe 12 iulie, Curtea Supremă l-a condamnat pe Relu Fenechiu la cinci ani de închisoare cu executare, aceeași pedeapsă fiindu-i aplicată și fratelui acestuia, Lucian Fenechiu.

R.D.