1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 12:44
No menu items!

DOSARUL TRANSFERURILOR: Tribunalul București decide dacă MM Stoica poate fi eliberat

spot_img

MM Stoica_SZ

Magistrații Tribunalului București (TB) vor decide luni dacă sunt competenți să judece acțiunea lui MM Stoica, care cere să fie eliberat din închisoare, după ce a fost condamnat la 3 ani și 6 luni în „Dosarul transferurilor”.

Avocații managerului Stelei au cerut aplicarea legii mai favorabile în cazul clientului lor, iar potrivit noului Cod de procedură penală, faptele pentru care MM Stoica a fost condamnat s-au prescris.

Magistrații TB au spus că acțiunea avocaților ar trebui schimbată în contestație în anulare și au rămas în pronunțare în legătură cu competența instanței care trebuie să judece această cerere.

MM Stoica a fost prezent, luni, la Tribunalul București, însă nu a luat cuvântul în sala de judecată. La TB a mai fost prezentă fiica lui Stoica, precum și liderul Peluzei Nord din galeria Stelei, Gheorghe Mustață.

Managerul general al echipei de fotbal Steaua București, MM Stoica, a depus și o contestație în anulare, la Curtea de Apel București, la decizia prin care a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare, contestație care se va judeca pe 21 martie.

R.D.