-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:27
No menu items!

Dosarul Transferurilor. Gigi Neţoiu a făcut infarct, Mihai Stoica şi Giovanni Becali mai rămân după gratii

spot_img

Gigi Neţoiu, condamnat  în dosarul ”Transferurilor” şi încarcerat la Secţia exterioară Vânjuleţ a Penitenciarului Drobeta Turnu Severin, a fost transportat la spital, după ce a făcut infarct. Alţi doi inculpaţi, Meme stoica şi Giovanni Becali mai stau în penitenciar până la o decizie definitivă a instanţei, privind eliberarea condiţionată.

Judecătoria sector 4 a aprobat eliberarea condiţionată a lui Mihai Stoica, dar termenul de judecată a fost dat pentru 4 ianuarie. Lui Giovani Becali însă, instanţa i-a respins deocamdată cererea, urmând ca în cursul anului viitor, acesta să facă o altă solicitare.

Fostul acţionar al FC Dinamo şi Universitatea Craiova, Gigi Neţoiu, a fost transportat la spital duminică seara, după ce angajaţii penitenciarului Drobeta Turnu Severin au cerut o ambulanţă pentru acest deţinut. Gigi Neţoiu a făcut infarct, el fiind transferat de la Urgenţ la Secţia de Cardiologie a Spitalului Judeţean Drobeta Turnu Severin. Medicii l-au stabilizat, în prezent el fiind monitorizat de aparate.

Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat pe Gigi Neţoiu, în martie 2014, la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare, în dosarul Transferurilor din fotbal. În acelaşi dosar au mai fost condamnaţi Cristi Borcea şi Ioan Becali la câte şase ani şi patru luni de închisoare, Victor Becali la patru ani şi opt luni, Gheorghe Copos – trei ani şi opt luni, Mihai Stoica – trei ani şi şase luni, Jean Pădureanu – trei ani şi patru luni şi Gheorghe Popescu – trei ani, o lună şi zece zile.