-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:17
No menu items!

DOSARUL „OUG 13”. Petentul de serviciu al DNA, Mihai Polițeanu, supărat și pe procurorii lui Lazăr, și pe CCR

spot_img

Clasarea de către Parchetul General a dosarului privind adoptarea OUG 13 referitoare la modificarea Codurilor penale a fost salutată inclusiv de ministrul interimar al justiției, Tudorel Toader, cu atât mai mult cu cât decizia procurorilor lui Augustin Lazăr s-a bazat pe o hotărâre a Curții Constituționale.

Alături de șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, care a susținut deschiderea anchetei, se mai află în continuare doar Mihai Polițeanu, cel care a semnat sesizarea în baza căreia Kovesi a putut ordona investigația. Polițeanu a postat, marți, pe contul său de Facebook, o reacție prin care contestă hotărârea CCR și îndeamnă la încălcarea legii.

Recitesc comunicatul Parchetului privind clasarea cauzei OUG 13 și rezumatul sună cam așa: <<Prevederile legislației penale nu se mai aplică miniștrilor pentru faptele comise în exercitarea atribuțiilor de serviciu pentru că așa a vrut Curtea Constituțională. E liber la furat, băieți.>>

De altfel, clasarea a intervenit cu aplicarea art. 16 alin. (1) lit. b), adică „b) fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege”. Cred că domnii Nicolicea, Nicolae și Iordache crapă de invidie și admirație atunci când se gândesc la dl Morar.

Aștept să-mi vină acasă ordonanța de clasare, o să mă sfătuiesc cu prieteni avocați și o să iau o decizie ce fac mai departe.”, a scris Polițeanu pe Facebook.

Mihai Polițeanu – de la consilier al Monicăi Macovei la prietenul DNA

Reamintim că ancheta DNA privind adoptarea OUG 13 a fost deschisă la plângerea unei sesizări făcute de membri ai asociaţiei ”Iniţiativa România”, conduși de Mihai Polițeanu, fost consilier personal al Monicări Macovei, cât timp aceasta a fost membru PD. Polițeanu a însoțit-o apoi pe Macovei la Bruxelles și, în timp ce era plătit din bani europeni, s-a ocupat de fondarea partidului acesteia – M10.

După ce a demisionat din M10, Polițeanu, alături de alți apropiați ai Monicăi Macovei, a fondat asociația “Inițiativa România”, acuzată că a încercat să deturneze, în scopuri politice și în favoarea lui Klaus Iohannis, și protestele de după tragedia din clubul Colectiv.

Și în 2008, în perioada în care ocupa funcția de coordonator de programe la Freedom House – organizație finanțată de miliardarul american George Soros și condusă de prietena Monicăi Macovei, Cristina Guseth (cea care nu a reușit să obțină un fotoliu de ministru al justiției în Guvernul Cioloș după audierile din Parlament) – Mihai Polițeanu lansa atacuri politice, considerate demne de Noua Dreaptă, punând la zid inclusiv programe ale Organizației Națiunilor Unite derulate în România.

R.D.

foto: cotidianul.ro