-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:21
No menu items!

Dosarul Liei Olguța Vasilescu, întors definitiv la DNA, din cauza neregulilor din anchetă

spot_img

Dosarul în care Lia Olguța Vasilescu este acuzată de fapte de corupție se întoarce la DNA. Decizia definitivă a fost luată de Curtea de Apel București, care a menținut hotărârea Tribunalului București.

Pe 15 decembrie 2016, Tribunalul Bucureşti a decis trimiterea pentru a doua oară la DNA a dosarului în care Lia Olguţa Vasilescu, fost primar al municipiului Craiova, este acuzată de corupţie. Iniţial, pe 7 octombrie 2016, un judecător de cameră preliminară de la Tribunalul Bucureşti a constatat că rechizitoriul întocmit de DNA în acest dosar conţine nereguli. Magistratul a stabilit ca fiind nule mai multe probe strânse de anchetatori, respectiv declaraţiile date de trei martori în faţa ofiţerilor de poliţie judiciară, deoarece aceştia nu aveau delegare din partea procurorului de caz pentru a efectua acte de urmărire penală, precum şi o declaraţie dată de denunţătorul Ionuţ Pârvulescu. Tot atunci, judecătorii au stabilit că Olguţei Vasilescu i s-a încălcat dreptul la apărare. Ulterior, DNA a făcut contestaţie, admisă de Curtea de Apel Bucureşti, instanţă care a decis rejudecarea de către Tribunalul Bucureşti a cererilor şi excepţiilor ridicate de Olguţa Vasilescu şi ceilalţi inculpaţi.

Lia Olguţa Vasilescu a fost trimisă în judecată pe 19 iulie 2016, fiind acuzată de luare de mită (patru infracţiuni), folosirea autorităţii sau influenţei în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (două infracţiuni) şi spălare de bani (două infracţiuni).

În acelaşi dosar, au fost deferiţi justiţiei Radu Cosmin Preda, fost administrator public al Craiovei, pentru complicitate la luare de mită (două infracţiuni) şi instigare la spălare de bani, şi Elena Daniela Popescu, la data faptelor reprezentant al unei asociaţii non-profit, pentru complicitate la luare de mită şi spălare de bani.

Andrei Tudor