-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:54
No menu items!

Dosarul „Jaful secolului”. Tablourile furate din Olanda nu ar fi fost arse

spot_img

Toate tablourile furate din Olanda au fost pe teritoriu României

Olga Dogaru, mama lui Radu Dogaru – unul dintre principalii suspecți în cazul supranumit de presa internațională “Jaful secolului” – a declarat luni, în fața instanței, că nu ar fi ars tablourile furate de la Muzeul Kunsthal din Rotterdam (Olanda), aşa cum a susţinut anterior, într-o declaraţie dată în faţa procurorilor.

Tribunalului Bucureşti a judecat luni recursurile făcute de Eugen Darie și Radu şi Olga Dogaru împotriva unei decizii a Judecătoriei Sectorului 3 prin care s-a hotărât ca cei trei să fie judecaţi în stare de arest în dosarul privind furtul celor şapte tablouri.

Avocaţii celor trei au arătat în fața magistraților că probele din acest dosar au fost administrate şi aceştia şi-au recunoscut vinovăţia, astfel că nu s-ar mai impune menţinerea lor în arest. Asta, cu atât mai mult cu cât un complice şi un alt presupus hoţ al tablourilor ar fi fost eliberaţi de autorităţile olandeze.

Olga Dogaru a arătat în faţa instanţei că s-a temut pentru situaţia fiului ei, Radu Dogaru, dar că nu a avut de-a face cu furtul tablourilor. Ea a precizat că a crezut că-i face un bine dacă intervine în rezolvarea problemei tablourilor.

Întrebată de preşedintele completului de judecată ce s-a întâmplat cu tablourile, Olga Dogaru a spus că distrugerea acestora este cercetată într-un dosar disjuns din cel privind furtul, declarând: „Eu nu am ars tablourile”.

Instanţa a decis ca Eugen Darie, Radu şi Olga Dogaru să rămână în arest.

Pe 15 iulie, procurorii DIICOT i-au trimis în judecată pe Radu Dogaru, Eugen Darie, Alexandru Bitu, Olga Dogaru, Petre Condrat şi, în lipsă, pe Adrian Procop, în dosarul privind furtul celor şapte tablouri de la Muzeul Kunsthal – Rotterdam, valoarea prejudiciului fiind estimată la 18 milioane de euro.

În rechizitoriul transmis instanței procurorii arătau că Olga Dogaru a declarat, la audieri, că a ars tablourile furate în soba locuinţei sale din comuna Carcaliu, judeţul Tulcea.

R.D.