-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:58
No menu items!

Dosarul „Jaful secolului”: Asistentul lui Cătălin Botezatu, la detectorul de minciuni

spot_img

Asistentul lui Cătălin Botezatu, la detectorul de minciuni

Petre Condrat, asistentul designerului Cătălin Botezatu, suspectat că ar fi încercat să vândă unui om de afaceri două dintre cele şapte tablouri furate anul trecut din muzeul Kunsthal din Rotterdam, a fost testat miercuri cu detectorul de minciuni, la sediul Poliţiei Capitalei.

Surse din poliţie au precizat că Petre Condrat s-a prezentat miercuri dimineaţă la sediul Poliţiei Capitalei, fiind însoţit de un ofiţer din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate. Testarea acestuia s-a terminat înainte de ora 11.00, au explicat sursele citate.

Tot miercuri erau aşteptaţi la testul poligraf doi dintre suspecţii de furt, în condiţiile în care procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au anunţat Poliţia Capitalei, prin intermediul IGPR, că aceştia şi-au dat acordul pentru a fi supuşi testării cu poligraful.

Asistentul creatorului de modă Cătălin Botezatu, Petre Condrat, reţinut luni în dosarul furtului de tablouri de la Rotterdam, pentru tăinuirea unui bun provenit dintr-o infracţiune a fost eliberat marţi seară din arestul Poliţiei Capitalei, după ce a dat declaraţii anchetatorilor. Avocatul acestuia, Cătălin Dancu, a declarat că, în urma audierilor, anchetatorii au ajuns la concluzia că nu se impune formularea propunerii de arestare preventivă pe numele clientului său. Dancu a mai spus că, la cererea procurorilor DIICOT, ofiţerii Poliţiei Capitalei îi vor supune pe inculpaţii din dosarul furtului de tablouri la testul cu detectorul de minciuni.

Avocatul lui Radu Dogaru a declarat că unii dintre suspecţi au acceptat să facă testul cu detectorul de minciuni, precizând totodată despre clientul său că acesta poate dovedi că se afla în Belgia la momentul infracţiunii.

Şapte tablouri semnate de Pablo Picasso, Henri Matisse, Claude Monet, Paul Gauguin şi Lucian Freud au fost furate din muzeul Kunsthal din Rotterdam în noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012. Operele sustrase sunt „Tete d’Arlequin” de Pablo Picasso, „La Liseuse en Blanc et Jaune” de Henri Matisse, „Waterloo Bridge” şi „Charing Cross Bridge” de Claude Monet, „Femme devant une fenetre ouverte, dite la fiancée” de Paul Gauguin, „Autoportrait de Meyer de Haan” şi „Woman with Eyes Closed” de Lucian Freud.

Trei dintre suspecţii pentru comiterea a ceea ce presa internaţională a numit „Jaful secolului” – Mihai Alexandru Bitu, Eugen Darie şi Radu Dogaru – au fost reţinuţi de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală, iar pe 21 ianuarie, magistraţii Judecătoriei Sectorului 5 au dispus arestarea lor preventivă pentru 29 de zile.

R.D.