-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:34
No menu items!

Dosarul ICA. Cum i s-a încălcat lui Dan Voiculescu dreptul la apărare în timpul anchetei

spot_img

Acte din dosar demonstrează nelegalitatea urmăririi penale și abuzurile procurorului Emilian Eva și ale șefilor săi

Voiculescu_SZ 2

Documente din dosarul ICA demonstrează că ancheta procurorilor a început la data de 3.04.2007, dar şi că, încă de atunci, Dan Voiculescu era vizat de ancheta Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Cu toate acestea, Dan Voiculescu a fost pus oficial sub urmărire abia la sfârşitul lunii septembrie, pe 24.09.2008. În mod legal, el ar fi trebuit chemat la DNA pentru a i se comunica începerea urmăririi penale imediat ce procurorii au început să facă primele demersuri care îl vizau direct.

Făcând un calcul, de la momentul în care Dan Voiculescu a fost pus oficial sub învinuire, până la momentul finalizării urmăririi penale au trecut numai 12 zile. Aşadar,  numai 12 zile Dan Voiculescu a avut la dispoziţie pentru a se apăra în fata procurorilor.

Mai mult, înainte de a-i fi aduse la cunoştinţă învinuirile – aşa cum legea prevede – procurorii ceruseră şi primiseră expertiza întocmită de Mihai Papasteri şi mult controversatul raport al Aureliei Nicolae, specialistul DNA. Iar cu 3 luni înainte de începerea oficială a urmăririi penale împotriva vreunei persoane sau in rem, procurorii l-au audiat pe denunțătorul Vasile Popa în calitate de martor pe formular cu regim special, în care Dan Voiculescu este menţionat în calitate de învinuit. Martorul a depus jurământ, procedură care se aplică exclusiv în timpul urmăririi penale. În declaraţia dată în fața procurorilor, Popa spune că nu cunoaşte amănunte despre ICA. El este întrebat în mod expres despre Dan Voiculescu.

ICA 1

Toate dispoziţiile procurorilor demonstrează că Dan Voiculescu era persoana vizată încă de la iniţierea primelor demersuri ale DNA cu privire la privatizarea ICA. Într-un ordin rezolutiv al conducerii PÎCCJ datat 03.04.2007, procurorii scriu explicit: se trimite la DNA pentru examinarea aspectelor privind pe VOICULESCU DAN.

ICA 2

Se vede astfel cum procurorii încalcă legea şi procedurile. Aceste acte din dosar demonstrează nelegalitatea urmăririi penale şi abuzurile procurorului Emilian Eva şi ale şefilor săi care, în lipsa unor probe directe sau indirecte, îl acuză pe fondatorul trustului de presă Intact TELEPATIE ŞI INFLUENTE TELEPATICE.

Specialiştii care au citit rechizitoriul din dosarul ICA afirmă că, în cazul lui Dan Voiculescu, a operat astfel PREZUMŢIA DE VINOVĂŢIE. Voiculescu a trebuit să dovedească netemeinicia unor presupuneri, ipoteze şi raţionamente care nu aveau nicio legătură cu principiul aflării adevărului pe care magistraţii sunt obligaţi să-l respecte.

Cel mai probabil acesta va fi unul dintre argumentele invocate de avocaţii lui Dan Voiculescu în faţa instanţei CEDO. Statul român a plătit în numai în ultimii cinci ani peste 155 de milioane de lei noi, echivalentul a 35 de milioane euro, ca urmare a condamnărilor de la CEDO. Iar cele mai multe condamnări împotriva statului român se datorează încălcării de către justiţia română a dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenţie care garantează inclusiv dreptul la apărare, inclusiv în faza de urmărire penală.

Andrei Tudor