3.4 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 3:15
No menu items!

Dosarul „Gala Bute” se extinde. Fostul ministru Ion Ariton și funcționari din Ministerul Dezvoltării, vizați de anchetă

spot_img

Ion Ariton_SZ

Rechizitoriul prin care Rudel Obreja a fost trimis în judecată în dosarul „Gala Bute” este nelegal, a stabilit procurorul șef adjunct al Secției de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA). În plus, anchetatorul a dispus ca investigațiile să se extindă la fostul ministru al economiei Ion Ariton, la funcționari din Ministerul Dezvoltării (foști subalterni ai Elenei Udrea), dar și la reprezentanți ai companiilor naționale care au sponsorizat Federația Română de Box pentru organizarea galei.

Potrivit ordonanței semnate de procurorul-șef, toți ce menționați mai sus, vor fi anchetați pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, dacă funționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonal. În plus, urmărirea penală va viza participarea lui Rudel Obreja, în calitate de instigator sau complice, la comiterea infracțiunilor de către funcționarii publici care urmează să fie puși sub acuzare în această cauză.

Ministerul Dezvoltării a plătit de 88, 5 ori mai mult

„Rechizitoriul este nelegal sub aspectul soluțiilor de neurmărire dispuse cu privire la funcționarii implicați în săvârșirea faptelor descrise și al calificării faptelor reținute în sarcina inculpatului Obreja Rudel, urmând să se dispună infirmarea”, se arată în ordonanță.

Astfel, potrivit documentului, ar urma să fie puși sub acuzare funcționari ai Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului (MDRT) – foști angajați ai Elenei Udrea (ministru al dezvoltării regionale și turismului la acea dată), care au avizat plata unor sume de 88,5 ori mai mari decât cheltuielile efectuate de prestator  (societatea Europlus Computers SRL) pentru serviciile de promovare – fapt dovedit de raportul Departamentului de Luptă Antifraudă depus la dosar.

„Pentru a aprecia valoarea reală a serviciilor de promovare achiziționate de minister este relevant faptul că drepturile de televizare a galei, care permiteau revânzarea întregului spațiu de publicitate pe parcursul galei, au fost achiziționate contra sumei de 631.541,92 de lei (cu TVA) pentru teritoriul României, respectiv contra sumei de 4.970 de dolari pentru transmisia internațională. Astfel, MDRT a beneficiat de o fracțiune din vizibilitatea ocazionată de gala de box la un preț de aproximativ 15 ori mai mare decât cel la care ar fi putut achiziționa întregul interval publicitar”, se mai arată în aceeași ordonanță.

„În mod greșit s-a dispus neînceperea urmăririi penale cu privire la săvârșirea infracțiunii (…) de către funcționarii Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului”, se mai precizează în document.

Ion Ariton și acțiunile „atipice”

„Soluția de neurmărire cu privire la Ariton Ion și la reprezentanții companiilor naționale care au sponsorizat Federația Română de Box este greșită, fiind necesară continuarea cercetărilor cu privire la comiterea de către aceste persoane a infracțiunilor prevăzute de articolul 13 indice 2 din Legea nr. 78/2000” – este concluzia procurorului șef din DNA.

Concret, potrivit ordonanței, Ion Ariton și-ar fi folosit autoritatea de ministru al economiei pentru a-i determina pe directorii a 10 companii naționale să încheie contracte de sponsorizare a galei, „împrejurare de natură să atragă tragerea sa la răspundere penală pentru instigare la infracțiunile menționate anterior”.

„Modul atipic în care au acționat atât ministrul, cât și reprezentanții companiilor naționale (care au semnat ilegal contractele de sponsorizare – n.r.), valoarea neobișnuit de mare a contractelor raportat la bugetele de sponsorizare ale instituțiilor demonstrează intenția acestor persoane de a transfera sumele din patrimoniul public în cel al societății administrate de Rudel Obreja, pentru acoperirea cheltuielilor angajate de aceasta”, se mai arată în documentul DNA.

Mai mult – în opinia procurorului-șef,  și soluția de neurmărire cu privire la reprezentanții Federației Române de Box care au dispus efectuarea de plăți pentru servicii asumate de societatea Europlus Computers este greșită, fiind necesară continuarea urmăririi penale.

Faptele lui Rudel Obreja, încadrate greșit. Consecința: ilegalitățile subordonaților Elenei Udrea, acoperite

Procurorul-șef concluzionează că faptele lui Rudel Obreja au fost încadrate greșit din punct de vedere penal. Consecința: „absolvirea de răspundere a angajaților MDRT și a altor persoane care, prin acțiuni conjugate, au produs prejudicii însemnate patrimonului public”.

„Prin urmare este necesară continuarea cercetărilor în cauză pentru stabilirea corectă și completă a stării de fapt în vederea identificării și tragerii la răspundere penală a tuturor participanților în raport de contribuția fiecăruia”, se mai arată în document.

Spre exemplu, în opinia procurorului șef, în cazul lui Obreja este necesară efectuarea urmăririi penale „cu privire la săvârșirea de către acesta a infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial”.

Sofia Marinescu