1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 22:56
No menu items!

Dosarul „Ferma Băneasa”. Avocatul Robert Roșu achitat și eliberat

spot_img

Avocatul Robert Roșu a fost achitat, marți, de Completul de 5 magistrați al Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), care a admis recursul în casație formulat de acesta în dosarul „Ferma Băneasa”, în care a fost condamnat de un complet de 3 magistrați al ÎCCJ la 5 ani de închisoare cu executare. Roșu este singurul inculpat în cauză căruia i-a fost admis recursul în casație și, potrivit deciziei ÎCCJ, va fi eliberat din închisoare. 

Condamnarea, la sfârșitul anului 2020, a avocatului Robert Roșu a stârnit protestele avocaților din România și reacții dure din partea comunității internaționale, inclusiv a celei mai mari asociații profesionale de avocați din lume – American Bar Association.

În context, Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei anunța că va iniția un nou instrument legislativ european, menit să le ofere avocaților garanții necesare pentru a-și exercita profesia în mod liber și în siguranță. Într-un răspuns la Recomandarea 2188 (2020) a Adunării Parlamentare cu privire la “Principiile și garanțiile avocaților”, forul – care reunește miniștri de externe ai statelor membre și este gardianul valorilor fundamentale ale Consiliului – își exprima îngrijorarea față de numărul tot mai mare de cazuri de încălcare a drepturilor avocaților. 

Iată minuta deciziei de marți a Completului de 5 magistrați al ÎCCJ

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de inculpaţii Truică Remus, Delcea Valentin, Gheorghițăă Dragomira, Popa Caterina, Dicu Corina Teodora, Marcovici Marius Andrei, Andronic Dan Cătălin, Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, Olteanu Gheorghe, Mateescu Lucian Claudiu, Jecu Nicolae, Mușat Apostol și Dima Niculae împotriva deciziei penale nr.382/A din data de 17 decembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală în dosarul nr.345/64/2016. Obligă recurenţii inculpaţi Truică Remus, Delcea Valentin, Gheorghiță Dragomira, Popa Caterina, Dicu Corina Teodora, Marcovici Marius Andrei, Andronic Dan Cătălin, Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, Olteanu Gheorghe, Mateescu Lucian Claudiu, Jecu Nicolae, Mușat Apostol și Dima Niculae la plata sumelor de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

II. Admite recursul în casaţie declarat de inculpatul Roșu Robert Mihăiță împotriva aceleiaşi decizii. Desfiinţează, în parte, decizia atacată, numai în ceea ce îl priveşte pe inculpatul Roșu Robert Mihăiță şi, în rejudecare: În baza art.448 pct.2 lit.a Cod procedură penală cu referire la art.396 alin.5 Cod procedură penală raportat la art.16 alin.1 lit.b teza I Cod procedură penală, achită pe inculpatul Roșu Robert Mihăiță pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art.367 alin.1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art.5 Cod penal şi, respectiv, a infracţiunii de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave, prev. de art.48 alin.1 Cod penal rap. la art.297 alin.1, art.309 Cod penal ?i art.132 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.5 Cod penal. Anulează formele de executare emise în baza deciziei penale nr.382/A din data de 17 decembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală în dosarul nr.345/64/2016 şi dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului Roşu Robert Mihăiță, dacă nu este arestat în altă cauză. Înlătură dispoziţia privind obligarea inculpatului Roşu Robert Mihăiță la plata sumei de 17829,73 euro, contravaloarea în lei la cursul BNR din ziua plății efective, către partea civilă Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Protecția Plantelor, cu titlu de despăgubiri civile. Ridică măsurile asigurătorii instituite faţă de inculpatul Roşu Robert Mihăiță, prin ordonanţele procurorului din datele 08.12.2015, 12.02.2016, 11.03.2016 şi 25.03.2016, până la concurența sumei de 17829,73 euro. Înlătură dispoziţia privind obligarea inculpatului Roşu Robert Mihăiță la plata cheltuielilor judiciare către stat.

III. Respinge cererile formulate de intimaţii inculpaţi Tal Silberstein şi Benyamin Steinmetz privind extinderea efectelor recursului în casaţie.

Cheltuielile judiciare ocazionate de recursul în casaţie declarat de inculpatul Roşu Robert Mihăiță rămân în sarcina statului. Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi Truică Remus, Delcea Valentin, Gheorghiță Dragomira, Popa Caterina, Dicu Corina Teodora, Marcovici Marius Andrei, Andronic Dan Cătălin, Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, Olteanu Gheorghe, Mateescu Lucian Claudiu, Jecu Nicolae, Mu?at Apostol, Dima Niculae și Roșu Robert Mihăiță, precum şi pentru intimaţii inculpaţi S.C. Reciplia S.R.L, Tal Silberstein, Benyamin Steinmetz şi Al României Paul Philippe, până la prezentarea apărătorilor aleşi, în cuantum de câte 157 lei, rămân în sarcina statului. Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi Stoian Ioan, Gostin Marin, Chiriac Theodor, Moshe Agavi şi Sin Gheorghe (decedat), în cuantum de câte 627 lei, rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 23 noiembrie 2021.

Raluca Dan