1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:22
No menu items!

Dosarul EADS. Care sunt cele 9 firme la care s-a referit Traian Băsescu

spot_img

4 milioane de euro a fost şpaga dată de EADS prin Claudiu Florică pentru Contractul de Securizare a Frontierelor

basescu 

Banii au fost plătiţi în avans de EADS către Fujitsu, reprezentat în România de Claudiu Florică, şi virați ulterior prin aceleaşi off-shore-uri implicate în plata mitei pentru miniştrii din afacerea Microsoft.

Conform unor documente exclusive aflate în posesia Sursa Zilei, Claudiu Florică a „gestionat” şi „pretenţiile” decidenţilor de la Interne în privinţa subcontractorilor şi „comisioanelor” plătite pentru execuţia contractului de Securizare a Frontierelor României.

Claudiu Florică a dat, vineri, un supliment de denunţ la DNA, în dosarul Microsoft.

Numele lui Claudiu Florică este central într-un dosar instrumentat de Procuratura din Viena, ca urmare a unui denunţ penal depus, în 2011, de noul bord al Fujitsu împotriva fostei conduceri a Fujitsu Technologies Solutions (FTS). Autorităţile din Austria au corespondat şi colaborat cu DNA pe marginea acestei investigaţii, solicitând inclusiv transmiterea prin intermediul unor comisii rogatorii a conţinutului serverelor Fujitsu de la Bucureşti.

Conform documentelor din această anchetă, finalizată la sfârşitul lui 2013, EADS a început să securizeze frontierele României cu un singur angajat, care lucra din biroul său de director la Midocar (dealer autorizat Audi şi Volskwagen în România), influent cumpărător de vile RAPPS în guvernarea Năstase.

Detaliul a fost explicat chiar de Fujitsu, care a reuşit, în 2011, să-şi recupereze şi comunicările aflate în serverele reprezentanţei din România. De aici reiese că „un reprezentant EADS” transmitea e-mailuri către directorul FTS şi în copie către Claudiu Florică, de pe contul de email al companiei Midocar. Un astfel de email, din data de 27.01.2004, are ca subiect „Border Project”.

Intrarea EADS în România s-a făcut practic din biroul avocatului Cătălin Cedric Ghigea, care avea o funcţie de management în cadrul firmei Midocar. Cariera lui Ghigea, acum patronul unui atelier exclusivist de restaurări auto şi a propriei reţele de televiziune, începuse ca avocat la Ernst&Young Romania şi a continuat ulterior cu cea de CEO pentru Europa Centrală şi de Est a CASSIDIAN (EADS).

Comisioane „vărsate” în aceleaşi off-shore-uri

FTS a semnat în 10.01.2005 cu EADS o scrisoare de intenţie prin care anunţa că prestează servicii în cadrul contractului EADS cu Guvernul României. Scrisoarea de intenţie are legătură cu oferta mai veche pregătită de către Claudiu Florică, în vremea respectivă fiind directorul FTS România

plângerea Fujitsu către Procuratura din Viena

În cadrul acestei Scrisori de Intenţie, EADS a solicitat să plătească în avans 4 milioane de euro, factura s-a tăiat, iar banii s-au plătit până la sfârşitul aceleiaşi luni ianuarie, „în legătură cu livrarea unui sistem de securitate a graniţelor statului român”.

Contractul cadru stabilea condiţiile generale de livrare a bunurilor şi serviciilor de la FTS către EADS – 22% din preţ fiind avans creditat, restul urmând să fie plătit la livrarea totală sau după recepţia clientului. Contractul cadru include şi detalii despre modul de abordare a informaţiilor clasificate, controlul serviciilor şi informaţiilor secrete, ba chiar conţine şi un „Apendix” în care sunt stipulate informaţii clasificate. Contractul a fost reevaluat şi închis în 2009, când EADS şi FTS au convenit printr-un act adiţional ca toate serviciile prestate să rămână în contul avansului deja plătit.

Contractele cu 2 off-shoruri, pierdute

Conducerea Fujitsu s-a străduit timp de trei ani să găsească documentele prin care FTS a subcontractat în avans serviciile pentru proiectul „Border Control” către două offshore-uri, Profinet şi GESSA Advisory Services BV. Actele au fost semnate cu mult înainte de momentul redactării Scrisorii de Intenţie.

Aceste subcontracte au fost reînoite şi încheiate în februarie 2005, corespondenţa internă denotă că acestea au fost necesare în vederea conformării regulilor de securitate cu FTS Germania. Ambele contracte conţin dispoziţii privind desfăşurarea serviciilor care indică faptul că Profinet şi Gessa livrează informaţiile privind desfăşurarea proiectului, procedura şi cerinţele viitorilor clienţi. Corespondenţa internă privind o factură emisă de Gessa în 2008 subliniază că serviciile de consultanţă au fost efectuate de către Gessa pentru a câştiga contractul cu Guvernul român.

dosar Procuratura Viena

Neoficial, banii plecaţi din aceste două offshore-uri au reprezentat comisioane achitate către persoanele care au influenţat deciziile guvernamentale privind semnarea acestui contract. Hărţile relaţionale din dosarul Microsoft arată că din Profinet au fost plătite comisioane de consultanţă către mai multe companii ale lui Nicolae Dumitru (NIRO), Dorin Cocoş, Adrian Petrache, Alexandru Bittner ş.a

Care au fost subcontractorii „preferaţi” de Ministerul de Interne

Mai multe facturi au fost achitate ulterior şi către alţi subcontractori ai FTS pe subiectul „Border Control”. La fiecare suplimentare, directorul FTS explica membilor conducerii motivele includerii unui nou partener. Un mail Malinovski către conducerea Fujitsu conţine următoarea exprimareCG&GC Inteligent Technology are o relaţie foarte… au fost recomandaţi de Ministerul de Interne ca prestatori de servicii pentru Proiectul Controlul Frontierelor”

1. Smart Control SRL – asociat Costel Gabriel Tănase şi asociat/administrator Cristinel Marius Tănasă,  a primit 1,56 milioane euro. Bazele de date on-line arată că această firmă a câştigat mai multe licitaţii cu instituţii publice: 5 cu Monitorul Oficial, câte una cu Romatsa şi Prefectura Galaţi.

2. CG&GC Inteligent Technology SA – este în lichidare din mai 2012 – asociaţi Claudia Tatiana Giurgea şi Liviu Cornel Giurgea, reprezentantă de Mihai Florian, a primit 1,75 milioane Euro. În 2006, directorul FTS Victor Malinowski le scria angajaţilor că aceasta companie „deţine relaţii foarte strânse cu Ministerul Internelor şi din acest motiv este propusă pentru acest proiect”. Firma a fost implicată în mai multe scandaluri cu contracte publice în judeţul Mehedinţi, iar în ianuarie 2012 Adrian Duicu i-a prelungit contractele, deşi intrase în faliment la cererea Asseco See SRL.

3. Asseco See SRL – cu asociat unic ASSECO South Eastern Europe SA Polonia, preşedinte Cătălin Liviu Gheorghe – a primit 650.000 euro – CA format din Alina Zenovia Boboc, Dragoş Şerban Stan, Călin Barseli, Mihaela Trader.

4. Net Consulting SRL – administrator Dragoş Şerban Stan – a primit 40.000 euro – a înfiinţat şi SCOP Computers SRL şi MB Distribution SRL

5. Midocar Consulting SRL – asociaţi Midocar SRL, Silviu Preoteasa, Ana Maria Strauss, Henrz Resmont, Mihai Dumitru Verneanu, Tudor Alexandru Georgescu- a primit 6.000 euro – administrată până în 2006 de av Cătălin Cedric Ghigea, primul angajat şi directorul EADS România.

6. Centrul de Pregătire Informatică SA9.000 de euro

7. Boştină şi Asociaţii – a susţinut „negociereile finale” cu EADS. Boştină ar fi prestat servicii de consiliere juridică privind negocierea, întocmirea şi încheierea contractuluui cadru dintre FTS şi EADS, precum şi consilierea jurdică cu privire la Contractul „Border Control”.

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat, joi, că în cazul EADS, „sunt 9 firme și persoane individuale care se regăsesc și în Microsoft, dar informaţiile nu se regăsesc în niciun dosar penal”.

Mihaela Chiper