6.1 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024 - 15:16
No menu items!

Dosarul bancherilor. Cum au ajuns escrocii la Mihaela Geoană și Ionuț Costea

spot_img

Geoana Mihaela

Investigaţiile declanşate în vara lui 2012 de DIICOT Bucureşti au stopat mai multe  proceduri de creditare declanşate de reţeaua escrocilor cu credite bancare.  Mihai Stan, ţiganul alafabet din Sinteşti, pusese ochii pe un credit de 2 milioane de euro de la Eximbank. Ca să „împingă” dosarul mai repede, Mihai Stan i-a cerut generalului DIE Dragoş Diaconescu o intrare în banca de stat. Acesta din urmă l-a pus în legătură cu Constantin Boştină, acum consultant financiar şi membru în CA la Bursa Română de Mărfuri, pe vremuri secretar UTC la ASE, secretar personal al lui Nicolae Ceauşescu sau adjunct la Ministerul Economiei şi la Ministerul Industriei Uşoare.

Sunt de profesie economist şi director general al S.C. BOST CONSULTING S.R.L., firmă de consultanţă în management şi afaceri financiare.

În urmă cu aproximativ 3 luni domnul Diaconescu Dragoş, pe care-l cunosc de peste 30 ani, mi-a prezentat pe domnul Mihai Teodorescu ca fiind preşedintele firmei ICLF Prod Conserv S.R.L. şi m-a întrebat dacă pot să-l consiliez pentru obţinerea unui credit de la Eximbank Bucureşti în vederea finanţării unor afaceri cu cereale. L-am întâlnit pe domnul Teodorescu Mihai la restaurantul Messogios.

L-a prezentat ca pe un om de afaceri de succes şi care are nevoie de lichidităţi pentru continuarea afacerilor.

Am încheiat contract de consultanţă cu firma domnului Mihai Teodorescu, pe care urmează să-l prezint organelor judiciare. Nu îmi aduc aminte, pe moment, cine a semnat contractul din partea firmei ICLF.

M-am documentat despre firmă pe internet, am cerut domnului Teodorescu nişte date de bilanţ, pe care le-am primit, spunându-mi că toate datele complete, inclusiv cererile de finanţare, sunt deja la Eximbank.

După analiza datelor primite de la Dl. Teodorescu (cifră de afaceri, profit în ultimii doi ani, etc.), am încheiat contractul de consultanţă şi am solicitat o întrevedere la Eximbank, cu domnul vicepreşedinte Paul Ichim, căruia i-am spus motivul pentru care am venit.

A avut loc prima întâlnire cu Domnul Paul Ichim, în concluzia căreia mi-a spus că v-a solicita informaţii de la Direcţia de specialitate unde era depus dosarul de credit şi că urmează să-mi dea un răspuns peste câteva zile.

A doua întâlnire s-a finalizat cu concluzia că este un dosar care crede că nu va putea fi finanţat, fără a-mi spune motivele, dar precizându-mi că dacă va fi cazul va chema la discuţii pe Domnul Teodorescu. Nu ştiu dacă a avut vreo întrevedere cu Domnul Teodorescu, deoarece eu am înţeles să mă retrag dina ceastă activitate, datorită răspunsului primit de la Domnul Paul Ichim.

Domnului Teodorescu i-am comunicat că am înţeles de la Domnul Paul Ichim că dosarul este în analiză şi atunci când va aprecia dânsul va fi chemat la bancă pentru discuţii.

Din corespondenţa pe e-mail am observat că semna o altă persoană din partea firmei, care domnul Teodorescu mi-a spus că este directoare în firmă.

Prezentându-mi o planşă foto, l-am recunoscut pe numitul Teodorescu, însă de la organul judiciar am aflat că îl cheamă Mihai Stan.

Sunt surprins pentru că Dl. Dragoş Diaconescu mi-a garantat că este un om de afaceri serios.

Mai precizez că Teodorescu solicitase un credit de la Eximbank de 2 milioane EURO

Constantin Boștină
declarație de martor

Pe omul de afaceri Mihai Teodorescu l-am cunoscut în urmă cu aproximativ 1,5-2 ani la cafeneaua „Carla Cafe” în apropierea biroului meu, unde şi el era prezent în fiecare dimineaţă.

Ulterior am aflat din poză că numele adevărat era Mihai Stan.

Din discuţiile purtate în cafenea am aflat că este cel mai mare om de afaceri, de milioane de euro pe an în domeniul agriculturii, export de cereale, în domeniul construcţiilor civile, de şosele centură, de ocolire a Caracalului, închirieri de utilaje şi multe altele. În acest context şi eu i-am spus că fac afaceri şi că nu mai practic medicina din anul 1992. Când a aflat că sunt om de afaceri a început să fie interesat mai mult de mine, şi din vorbă în vorbă mi-a spus că vrea să-şi dezvolte afacerile şi că are nevoie de bani. Aflând de la mine de relaţiile pe care le am sau mai bine zis cunoştinţele mele, m-a întrebat dacă nu ştiu pe cineva la Exim Bank.

În urma celor discutate cu el, eu îi povesteam despre faptul că îl cunosc pe Ionuţ Costea de dinainte de 1989, şi că fiul meu a fost coleg de şcoală cu fiul doamnei Geoană. Astfel, i-a venit ideea să prezinte o cerere de creditare şi către Exim Bank.

L-am întrebat dacă firma are datorii la stat şi dacă are profit şi mi-a răspuns că nu are nici o datorie şi că a obţinut un profit de aproximativ 900.000 euro pe anul trecut.

Ca să fiu sigur că nu mă minte am rugat un prieten să-i verifice firma. Acesta mi-a spus că firma pare să fie în regulă. I-am sugerat să meargă la Exim Bank să depună dosarul. Mi-a răspuns că nu ar dori să stea prea mult la toate ghişeele băncii şi trebuie să obţină urgent banii.

Cum ştiam că băncile sunt în căutare de clienţi i-am spus că am o carte de vizită a unui director de la serviciul clienţi al băncii menţionate. El îşi aduse aminte de faptul că eu îi povestisem că îl cunosc pe Ionuţ Costea şi a insistat să-l sun ca să scurteze cât mai mult durata de analiză a dosarului. I-am spus că o să văd ce pot face.

În tot acest timp mă întreba dimineaţă de dimineaţă ce am făcut, cu dorinţa de a-l ajuta fără nici un alt scop şi ştiind cât de importanţi sunt banii când doreşti să-ţi dezvolţi afacerile, am rugat-o pe doamna Geoană să vorbească cu Ionuţ Costea, dar nu i-am dat nici un document legat de dosarul de creditare, dar pentru a urgenta, nu pentru a-i acorda credit indiferent de situaţia firmei respective.

Menţionez că doamna Geoană mi-a spus că Ionuţ Costea nu este în ţară în momentul acela.

Ceea ce vreau să menţionez este faptul că în toată această perioadă nu am luat legătura cu Costea nici telefonic şi nici personal nu am discutat cu dânsul din perioada când era preşedinte la Raiffeisen Bank, banca pentru locuinţe.

Într-o dimineaţă, nu-mi aduc aminte data, a venit la cafenea şi mi-a spus că a pregătit dosarul pentru bancă, i-am spus „îţi doresc baftă”. Atunci el a insistat să merg să-l însoţesc. Când am mers la bancă şi i-a cerut buletinul a spus că nu îl are la el. Am intrat până la urmă pe buletinul meu. Mi-am dat seama pe urmă care îi este adevăratul nume şi de ce a spus şi insistat să merg şi eu cu el.

Am ajuns în biroul directorului Ghinescu şi acesta a întrebat cine doreşte creditul. Eu i-am spus că doar l-am însoţit.

S-a prezentat Mihai Teodorescu şi i-a înmânat dosarul. Directorul Ghinescu a chemat pe dl. Andrei Silviu Chelu şi i-a predat dosarul spunând că dânsul va pleca în concediu a doua zi.

Urându-i concediu plăcut, am plecat rămânând ca cei doi să ţină legătura pentru eventualele completări ale dosarului.

După câteva zile, pe 2 septembrie am plecat în Turcia în concediu, de unde m-am întors în data de 16 septembrie.

După câteva zile îmi spune în cafenea că nu a primit nici un răspuns de la bancă şi că mă roagă să dau şi eu un telefon să-l sun pe directorul Ghinescu, deoarece el a ţinut legătura şi a dus la bancă toate documentele care i s-au cerut. Atunci am dat telefon şi l-am întrebat pe director ce se aude cu cererea de creditare, iar acesta mi-a spus că nu s-a aprobat şi că politica băncii este de a nu se acorda credite pentru speculă. Am înţeles atunci că banii erau pentru achiziţionarea de cereale la un preţ mai mic vara şi să le vândă la un preţ mai mare iarna.

Am mulţumit pentru informaţie nu am insistat dându-mi seama în acest moment cu cine am de-a face.

Din acest moment nu mai ştiu ce s-a întâmplat, deoarece eu am plecat în Israel şi am fost sunat de un prieten care mi-a spus că pe MIHAI nu-l cunoştea ca fiind STAN dar că este unul şi acelaşi cu Mihai Teodorescu.

Menţionez că nu am înmânat nici un document vreunui funcţionar al Exim Bank. De fapt în posesia mea a fost un dosar pe care Mihai Teodorescu îl uitase pe biroul meu într-o zi când a venit la mine la birou să se întâlnească cu un reprezentant al Unicredit Ţiriac de la care vroia să ia un eventual credit. Eu i-am înapoiat dosarul la cafeneaua ”Carla”

George Chiru
declarație de martor

Maia Constantin