1.7 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 9:08
No menu items!

Dosarul „azilelor groazei” ajunge în instanţă. Acuzațiile aduse inculpaților după ce bătrânii au fost găsiți în condiții inumane

spot_img

Un număr de 28 de persoane fizice, între care fraţii Ştefan şi Daniel Godei, dar şi Asociaţia ”Sf. Gabriel cel Viteaz” şi o firmă au fost trimise în judecată în dosarul azilelor în care bătrânii erau supuşi unor tratamente inumane. 

Acestea sunt acuzate de săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, prin constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate.

Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Ilfov, în acesta fiind 30 de inculpaţi: Godei Ştefan Cristian, Godei Daniel, Nicolae Ramona, Tudorancea Cristina, Cărăulaşu Ioana Andreea, Costescu Claudia, Trifu Gheorghiţa, Anghel Cătălina zisă „Alina”, Cristea Alexandru zis „Sandu”, Ghinea Daniela, Bosîncianu Florentina, Pleşa Gheorghe, Petrache Toma Iulian, Ţicu Andrei Răzvan, Dumitra Cristina Maria, Dumitra Ovidiu, Dragomir Ioana, Bizon Luminiţa, Popa Mihaela Bianca, Tănase Marius, Petcu Matilda zisă „Doina”, Călin Cornelia, Niculae Daniel, Popa Ninela Niculina, Popa Nicoleta Cristina, Oancea Anişoara, Cosma Alexandru, Munteanu Florin Toni, S.C. House Grandma Anastasia`s S.R.L, Asociaţia ”Sf. Gabriel cel Viteaz”.

Totodată, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Proecţia Copilului Ilfov, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 3 şi două persoane fizice s-au constituit părţi civile în dosar.

De asemenea, sunt patru părţi vătămate în dosar.

Până în prezent, nu a fost stabili un termen în proces.

Cazul „azilelor groazei” a fost făcut public în iulie 2023, fiind dezvăluite condiţiile inumane în care erau cazate persoanele cu dizabilităţi: camere insalubre, saltele murdare şi zile de înfometare. Bătrânii erau sechestraţi şi deposedaţi, printr-o reţea mafiotă, de pensie şi de proprietăţi.

Mai mult, unele dintre persoanele în vârstă sau cu dizabilități ar fi încercat să se sinucidă.

Conform referatului procurorilor, pe fondul afecțiunilor și condițiilor deplorabile, dar și din cauza lipsei de supraveghere a acestora, unii beneficiari de la C.I.A. Casa Cora au încercat să se sinucidă.

Două dintre aceste centre erau deţinute de Asociaţia ”Sfântul Gabriel cel Viteaz”, condusă de Ştefan Godei. 

Ştefan Godei, liderul şi coordonatorul grupului care a pus la cale afacerea cu azilele de bătrâni, de pe urma cărora a câştigat peste 3,7 milioane de lei, îşi cheltuia o parte din bani pe droguri, prostituate şi lăutari, potrivit procurorilor DIICOT. Într-o singură noapte, el a reuşit să cheltuiască 25.000 de lei pe astfel de distracţii.

Ştefan Godei a fost arestat preventiv în acest dosar, alături de fratele său, Daniel Godei, care avea rol de coordonator în cadrul grupului.

                                                                                                          Adina Bucur