Moartea lui Ionuț Anghel, copilul de patru ani ucis de câini, pe 2 septembrie, în apropierea Parcului Tei, i-a „forțat” pe procurori să verifice modul în care au fost cheltuiți banii publici de către Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA), instituție subordonată Primăriei Capitalei și condusă de Răzvan Băncescu.
După ce au ridicat documentele de la ASPA, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București au constatat nereguli în cheltuirea banilor și un prejudiciu de cel puțin 1 milion de euro, astfel că au transmis dosarul procurorilor Direcției Naționale Anticorupție, competenți în astfel de cazuri.
O sursă apropiată anchetei ne-a pus la dispoziție un document în care Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București precizează că dosarul privind modul în care au fost cheltuiți banii din bugetul ASPA a fost declinat DNA la data de 4 octombrie 2013. „După moartea lui Ionuț Anghel, procurorii au deschis un dosar privind situația contabilă și modul cum au fost cheltuiți banii la ASPA. Președintele ASPA, Răzvan Băncescu, a fost audit pe această temă, după care dosarul a fost declinat la DNA. Există suspiciuni de corupție asupra conducerii ASPA. De asemenea, există suspiciuni că bugetul ASPA a fost fraudat cu peste 1 milion de euro”, ne-au declarat sursele apropiate anchetei.
Ionuţ Anghel, în vârstă de patru ani, a murit în 2 septembrie, după ce a fost atacat de câini maidanezi, în apropierea Parcului Tei. În 20 septembrie, procurorii au ridicat documentele contabile și fişele medicale ale câinilor aflaţi în adăpostul de la Mihăileşti aflat în apropierea Capitalei.
Andrei Tudor