3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 13:01
No menu items!

Dosarul ”Grexit”: Urmează zile decisive. Acuze reciproce de negocieri iresponsabile și cacealma. UPDATE

spot_img

Indicele Bursei din Atena a scăzut cu 6% vineri

grecia

Update 16.46

În câteva ore, va începe la Bruxelles o nouă rundă de negocieri, potrivit AFP. Delegația care a sosit sâmbătă în capitala Belgiei este formată din Ioannis Dragassakis, negociatorul-șef al Guvernului de la Atena, Euclide Tsakalotos, ministrul adjunct de Externe și Nikos Pappas, ”mâna dreaptă” a premierului Alexis Tsipras.

”Vom avea un acord”, a afirmat sâmbătă Dimitris Mardas, ministrul adjunct de Finanțe.

În acest moment, principalul punct de divergență este nivelul excedentului bugetar primar la care trebuie să se angajeze Grecia, pentru a se asigura că sunt bani pentru plata datoriilor. Finanțatorii cer un excedent de 1%, iar grecii au propus 0,75%. Cotidianul grec Naftéromporiki afirmă că grecii ar putea accepta 0,9%, un nivel care ar putea fi obținut prin eliminarea reducerii de TVA în insule.

În schimb, Grecia cere acces la finanțări și după 30 iunie, când expiră programul de bail-out, acces la fondurile BCE pentru lichiditățile băncilor și inițierea de negocieri pentru o nouă restructurare a datoriilor, inclusiv ștergeri.

 

Reprezentanții Atenei și ai creditorilor internaționali – Comisia Europeană, BCE și FMI – se pregătesc să intre în ultima săptămână de negocieri, decisivă pentru evitarea unei intrări în încetare de plăți a Greciei, care ar putea declanșa ieșirea din Zona Euro – ”Grexit”.

Finanțatorii încearcă să impună o serie de reforme economice în Grecia, în schimbul continuării programului de asistență, cu scopul ca datoria de stat să devină sustenabilă și să poată fi returnată. În schimb, Syriza, partidul care a preluat puterea la Atena la începtul acestui an refuză să continue reformele de austeritate și mizează pe faptul că liderii UE nu ar accepta destrămarea Zonei Euro.

Ministrul de finanțe Yanis Varoufakis a afirmat că Grecia nu crede că partenerii săi europeni o vor lăsa să iasă din zona euro. Atena încearcă să obțină un acord până la sfârșitul lunii iunie, termenul limită, pentru a primi și ultima tranșă dintr-un ajutor financiar total de 240 de miliarde de euro. Întrebat dacă Uniunea Europeană și Fondul Monetar Internațional joacă la cacealma, Varoufakis a răspuns: ”Sper că da”.

Vineri, s-a confirmat oficial că Zona Euro ia în calcul și varianta unui faliment al Greciei, subiect considerat tabu până în prezent.

Grecia s-a angajat să parcurgă un program de reforme, prin cele două programe de bailout, cu un total de 240 de miliarde de euro, care au evitat intrarea în faliment, în 2010 și 2012. Însă, de atunci, PIB-ul a scăzut cu 25%, în parte din cauza măsurilor de austeritate, iar datoria totală a crescut la 324 de miliarde de euro. Din această sumă, 142 de miliarde vin de la Fondul European de Stabilitate Financiară, în care Germania are cea mai mare cotă – de 63 de miliarde.