Jandarmeria Română a aplicat vineri amenzi în valoare totală de 32.000 de lei pentru șapte participanți la mitingul organizat de susținătorii lui Călin Georgescu în fața Curții Constituționale, în timp ce persoana care a agresat jurnaliști și a vandalizat un car de televiziune s-a ales cu dosar penal.
Valul de violențe și încălcări ale legii înregistrat ieri în timpul manifestației neautorizate a fanilor lui Călin Georgescu a atras și o serie de consecințe. Printre cele șapte amenzi date de Jandarmerie, trei au fost pentru zboruri neautorizate cu drone.
„A fost întocmit un act de sesizare în vederea înaintării către organele abilitate, în conformitate cu prevederile art. 253 din Codul Penal al României (Distrugerea). De asemenea, au fost aplicate șapte sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 32.000 de lei”, a informat Jandarmeria Română cu privire la protestul din Capitală.
Jandarmeria Română a precizat că „continuare, se fac verificări pentru identificarea și sancționarea altor persoane care au încălcat cadrul legal în vigoare”.
„Un grup de persoane s-a îndreptat spre zona în care erau dispuse echipele de transmisiune ale unor televiziuni, cu scopul de a-şi exprima nemulţumirile faţă de modul în care acestea prezintă opiniei publice anumite infomraţii. Au fost identificate două persoane implicate în această activitate ilegală”, a transmis Alexandru Iacob, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române.
A fost atacat şi carul unei alte televiziuni, iar un reporter a fost lovit cu sticle de apă şi covrigi.
Călin Georgescu nu a apărut
Mii de oameni au scandat vineri în faţa sediului Curţii Constituţionale, nemulţumiţi de decizia de anulare a alegerilor. Carul de transmisie al echipei Observator a fost avariat de mai mulţi protestatari furioşi, care au aruncat cu diferite obiecte şi în jurnaliştii altor posturi TV.
Spre dezamăgirea celor aduși din toată țara pentru a participa la manifestația de vineri, Călin Georgescu nu a venit alături de ei.