-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:37
No menu items!

Dosar penal pentru înșelăciune, după avalanșa care a lovit cabana Capra

spot_img

Anchetatorii argeşeni au deschis un dosar penal după ce 60 de persoane au rămas blocate la cabana Capra de pe Transfăgărăşan după producerea unei avalanşe, turiştii ajungând acolo pe un sector de drum închis circulaţiei.

„În continuarea verificărilor privind evenimentul care a avut loc în noaptea de 4 spre 5 februarie, pe DN 7C, în zona unei unităţi de cazare turistică, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Albeştii de Argeş desfăşoară cercetări într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş, întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, conform art. 244 din Codul penal”, a anunţat, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş.

De asemenea, poliţiştii desfăşoară cercetări în vederea identificării şoferilor autovehiculelor care au fost avariate ca urmare a producerii avalanşei, pentru eliberarea autorizaţiilor de reparaţie auto şi luarea măsurilor legale care se impun.

„Până în prezent, a fost stabilită identitatea persoanelor care s-au aflat la unitatea de cazare turistică şi au fost identificate 14 autovehicule, însă până la emiterea prezentei comunicări nu a fost posibilă extragerea acestora, pentru constatarea avariilor şi întocmirea documentelor legale”, arată sursa citată.

O avalanşă de mari dimensiuni s-a produs, sâmbătă seară, în Munţii Făgăraş, valul de zăpadă lovind cu putere cabana Capra, unde zăpada a îngropat cabana și a intrat pe ferestre, în camere. Maşinile aflate în parcarea cabanei care este situată în apropierea Transfăgărăşanului, la aproape 1600 de metri altitudine, au fost și ele îngropate în zăpadă.

Autoritățile au declanșat verificări pentru a afla cum zeci de adulți și copii au ajuns la cabana către care drumul era închis circulației.

DN 7C este închis traficului, de la kilometrul 104, încă de la data de 30 octombrie 2022, acest aspect fiind semnalizat prin indicatoare de-a lungul DN 7C, dar şi prin indicator şi barieră la kilometrul 104.

                                                                                                                    Adina Silav