-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:31
No menu items!

Dosar penal la Parchetul General pentru încălcarea dreptului la vot în diaspora. UPDATE

spot_img

Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a anunţat, joi, că după primul tur al alegerilor prezidenţiale a fost deschis un dosar în care a început urmărirea penală in rem, ca urmare a problemelor la scrutinul din diaspora

prezidentiale-coada-paris-500x281

UPDATE.

Șase plângeri penale în care se reclamă neregulile de la votul din Diaspora au fost conexate, într-un singur dosar, de procurorii Secţiei Urmărire Penală şi Criminalistică. Într-un răspuns pentru Sursa Zilei, biroul de presă al Parchetului General arată că a fost declanşată, încă din 18 noiembrie, urmăriea penală in rem pentru infracţiuni de abuz în serviciu, neglijenţă în serviciu şi împiedicarea exercitării drepturilor electorale. Acuzaţiile de referă la „persoane cu diferite funcţii sau funcţionaridin cadrul instituţiilor cu rol decident în ceea ce priveşte organizarea şi desfăşurarea alegerilor”.

Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a anunţat, joi, că după primul al alegerilor prezidenţiale a fost deschis un dosar în care a început urmărirea penală in rem, adică faţă de fapta de încălcare a dreptului la vot, ca urmare a problemelor la scrutinul din diaspora. La rândul său, preşedintele Curții Supreme, Livia Stanciu, a arătat că „strict pe lege” se putea da o ordonanţă de urgenţă a Guvernului pentru înfiinţarea unor noi secţii de votare în turul al doilea.

S-a început urmărirea penală cu privire la faptă şi s-au solicitat relaţii la alte autorităţi. Ancheta se va desfăşura în continuare (…)cu privire la fapta de împiedicare a exercitării dreptului la vot, prevăzută de articolul 385 din Codul penal.

Tiberiu Nițu
procuror general al României

Potrivit Codului Penal, împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exerciţiu al dreptului de a alege sau de a fi ales se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

Tiberiu Niţu a precizat că dosarul este instrumentat de Parchetul General şi că, referitor la problemele de la votul din diaspora, au fost primite multe sesizări.

Potrivit procurorului general, respectivele sesizări vizează miniştri şi alţi reprezentanţi ai autorităţilor implicate în organizarea alegerilor din diaspora.

Tiberiu Niţu nu a putut spune câte plângeri în acest sens există, însă a precizat că sunt venite sesizări şi din diaspora, prin intermediul poştei electronice.

Sesizările sunt îndreptate împotriva miniştrilor, a celor care, în opinia petiţionarilor, au avut atribuţia de a organiza alegerile. Unele sunt venite din partea diferitelor instituţii, dar cele mai multe sunt venite din partea persoanelor. Pe e-mail sunt cele mai multe trimise, la care sunt anexate plângeri.

Tiberiu Nițu
procuror general al României

Pe de altă parte, referitor la posibilitatea de înfiinţare a altor secţii de votare în străinătate, Niţu a spus că, din punct de vedere legal, procurorul de caz este cel care va aprecia dacă a fost încălcată legea sau nu.

Livia Stanciu: Strict pe lege, se putea da o ordonanţă de urgenţă

Tot joi, preşedintele Curții Supreme, Livia Stanciu, a declarat, legat de problemele din diaspora de la scrutinul prezidenţial, că „strict pe lege” se putea da o ordonanţă de urgenţă a Guvernului pentru înfiinţarea unor noi secţii de votare în turul al doilea.”Strict pe lege, sigur că se putea da o ordonanţă de urgenţă„, a spus Stanciu, înaintea şedinţei plenului Consiluului Superior al Magistraturii.

Livia Stanciu a mai spus, din postura de „cetăţean”, că se impun verificări privind problemele apărute la votul din străinătate. „Ca cetăţean, mi se pare firesc ca pe orice problematică ce are impact, sigur trebuie să se efectueze verificări, cercetări, pentru a se transmite un răspuns care să satisfacă interesul pe care poporul l-a manifestat faţă de acest subiect„, a spus ea.

La ambele tururi ale alegerilor prezidenţiale, românii din străinătate au ieşit la vot în număr record. În mai multe capitale europene, cozile au fost uriaşe, iar mii de oameni nu au mai putut vota.