4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 16:40
No menu items!

Dosar penal la DNA pentru panourile cu ostașul Ciucă. PNL reacționează, iar PSD cere demisii

spot_img

DNA a preluat în septembrie un dosar penal referitor la panourile publicitare pe care PNL a cheltuit 2 milioane de euro pentru a promova cartea lui Nicolae Ciucă, bani publici, proveniţi din fondurile alocate de către Autoritatea Electorală Permanentă partidelor politice.

Informaţia a fost confirmată de Direcţia Anticorupţie marţi seară, însă DNA precizează că în dosarul respectiv nu s-a început urmărirea penală față de nimeni.

„La solicitarea mass media și în referire la informațiile vehiculate în spațiul public privind începerea urmăririi penale într-un dosar care ar viza folosirea fondurilor alocate de către Autoritatea Electorală Permanentă partidelor politice pentru promovarea unei cărți aparținând unui candidat la alegerile prezidențiale, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale față de nicio persoană”, comunică DNA.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul DNA, în 2 septembrie 2024, în urma trimiterii pe cale administrativă de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a unei sesizări formulată de către o persoană fizică, explică procurorii.

Este vorba despre plângerea penală depusă de George Simion, pe 8 august. Simion l-a acuzat pe Ciucă de ”deturnarea fondurilor publice” prin amplasarea panourilor electorale cu cartea care nu apăruse încă.

PSD cere demisii

În acest context, deputatul PSD, Marian Mina, îi cere acum lui Nicolae Ciucă să demisioneze din toate funcțiile publice.

„DNA începe ancheta în cazul panourilor publicitare pe care PNL a cheltuit 2 milioane de euro din banii românilor. Ciucă, fă-ţi măcar o dată datoria faţă de ţară şi prezintă imediat toate documentele care au stat la baza cheltuirii acestor BANI PUBLICI în scop personal! Şi, dacă eşti bărbat, dă-ţi demisia din toate funcţiile plătite din bani publici, până la finalizarea anchetei!”

Ce spune Ciucă

În replică, Nicolae Ciucă acuză fake-news.

„PSD a dat drumul la robinetul de fake-news. Totul pentru acoperirea scandalului Nordis. George Simion, așa cum este bine cunoscut în spațiul public, a făcut o plângere penală la Parchetul General la finalul lunii august. La orice plângere conformă se deschide, potrivit legii, o lucrare in rem. E cale lungă de la lucrare la dosar, așa cum susține PSD pe surse”, a explicat Nicolae Ciucă pe Facebook, cam ceea ce spune şi DNA.

Pe subiect a postat şi ministrul liberal al Justiţiei, Alina Gorghiu

”Citesc o anumită poveste la ceas de seară. Pentru că cineva insistă să mute atenţia de la povestea cu Nordis. «BREAKING DNA începe ancheta penală privind panourile lui Nicolae Ciucă». E bine să se ancheteze orice, ca e DNA, ca e Parchet General, ca e DIICOT.

Că de aia sunt plătiţi procurorii din bani publici. Să îşi facă treaba. Cum e bine să se ancheteze tot, de la Nordis până la alte subiecte care au ridicat mari semne de întrebare în societate.

Cetăţenii aşteaptă asta. În cazul de faţă Nicolae Ionel Ciucă nu are nimic de ascuns. Credeţi că alţii pot spune la fel?”, a postat ministrul Justiției pe Facebook.

Noul scandal vine în contextul dezvăluirilor de ieri legate de zborurile pe care Marcel Ciolacu le-ar fi făcut, alături de familie şi alţi pesedişti de răsunet, cu jetul privat închiriat de la Ţiriac Air de compania Nordis. Toată chestiunea va fi investigată de o comisie de anchetă în Parlament.

 

D.Constantin