1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 12:31
No menu items!

Dosar penal în cazul jandarmilor care s-au aflat la poarta Senatului, în ziua protestului violent

spot_img

Parchetul Militar s-a sesizat din oficiu și a fost întocmit un dosar penal in rem pentru jandarmii care au acționat la poarta Senatului, în ziua protestului violent de la Palatul Parlamentului.

S-a deschis un dosar de cercetare penală pentru jandarmii care au acționat la proteste, mai exact pentru dispozitivul care s-a aflat la poarta Senatului, acolo unde a fost forțat cordonul de jandarmi, iar protestatarii au reușit să pătrundă cu sutele, în curtea Palatului Parlamentului, potrivit Antena 3.

Faptele pentru care se fac cercetări sunt neglijenţă în serviciu şi încălcare a consemnului. 

Parchetul Militar s-a sesizat din oficiu cu privire la modul defectuos în care Jandarmeria a acţionat, modul defectuos în care a fost organizat dispozitivul de pază şi protecţie perimetrală a sediului Parlamentului României, nefiind luate măsurile ce se impuneau, conform procedurii şi legii 550 privind funcţionarea Jandarmeriei Române.

                                                                                                                   Adina Silav