4.8 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 19:01
No menu items!

Domnica Cemortan a mărturist că a fost amanta căpitanului de pe Costa Concordia

spot_img

Domnica Cemortan

Domnica Cemortan, o tânără din Republica Moldova, a dezvăluit marți că a fost amanta lui Francesco Schettino, căpitanul vasului Concordia al cărui naufragiu s-a soldat cu 32 de morți, și că se afla pe puntea comandamentului în momentul impactului, relatează AFP, Reuters și AP.

Domnica Cemortan, martor cheie în proces, spune că a încercat timp de doi ani să ascundă legătura ei cu italianul.

„Da, am avut o relație cu Francesco Schettino, dar de la naufragiu nu l-am mai văzut”, a declarat tânăra, citată de media, în fața tribunalului din Grosseto unde are loc procesul fostului comandant al pachebotului. Ea a admis că a fost invitată pe pachebot. „Când ești amanta cuiva, nu ți se cere biletul”, a precizat Domnica Cemortan.

 Mărturia ei l-a pus într-o situație jenantă pe Francesco Schettino, bărbat căsătorit, care a compărut în fața justiție pentru acest naufragiu în apropiere de insula Giglio ce s-a soldat cu 32 de morți în ianuarie 2012.

Domnica Cemortan a declarat, explicând desfășurarea serii înaintea accidentului, că a cinat cu comandantul și că la desert au urcat pe puntea comandamentului pentru a urmări apropierea de insula Giglio.

 „Totul părea normal, nu am văzut nimic deoarece era întumeric. La un moment dat, un ofițer nu a executat ordinul cum trebuia. Schettino l-a criticat și a repetat ordinul. Apoi, la câteva minute s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat. Nu am simțit impactul, dar am văzut luminile de urgență”, a declarat femeia, conformLa Repubblica.

Nava Costa Concordia a eșuat, în noaptea de 13 ianuarie 2012, printre stânci la câteva zeci de metri de insula Giglio, având la bord 4.229 de persoane, între care 3.200 turiști.

C.A.