4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 18:54
No menu items!

Dolarul a înregistrat în 2021 cea mai bună performanţă din ultimii 6 ani

spot_img

Indicele dolarului a scăzut, vineri, în tranzacţii cu volum redus, dar pe ansamblul anului 2021 a crescut cu aproape 7%, investitorii mizând pe faptul că Rezerva Federală (Fed) a Statelor Unite va mări dobânzile mai devreme decât majoritatea băncilor centrale importante, pe fondul accelerării inflaţiei în urma măsurilor de stimulare, transmite Reuters.

Astfel, indicele dolarului, care măsoară evoluţia monedei americane faţă de şase valute majore, a scăzut vineri cu 0,289%, la 95,729.

În 2021, dolarul a fost susţinut de îmbunătăţirea evoluţiei economiei americane şi de inflaţia persistentă, care a determinat Fed să adopte o politică mai conservatoare, fiind aşteptată să înceapă creşterea dobânzii cheie cel mai devreme în luna martie.

Dolarul canadian a avut în acest an cea mai bună perfoirmanţă faţă de dolarul american, fiind aproape în stagnare, susţinut de aşteptările că Banca Canadei va înăspri politica monetară cel mai devreme în ianuarie.

În schimb, cea mai slabă evoluţie, între monedele importante,  a avut-o yenul japonez, care s-a depreciat cu circa 10%  în 2021.
 

Europa, care are cea mai mare pondere în indicele dolarului, a scăzut cu puţin peste 7% în 2021, în timp ce Banca Centrală Europeană (BCE) îşi menţine politica monetară ultra-relaxată, săpre deosebire de Fed.

”Anticipăm că deprecierea monedei unice va continua anul viitor până la 1,10 dolari pe unitate sau chiar dincolo de acest prag, în condiţiile în care factorii negativi se vor menţine, fiind improbabil ca BCE să crească dobânzile la sfârşitul anului 2022 sau începutul lui 2023”, potrivit analiştilor băncii Scotiabank.

Pe ansamblul anului, euro a scăzut cu circa 6% faţă de lire sterlină, moneda britanică fiind susţinută de temperarea îngrijorărilor legate de impactul economic al pandemiei de Covid-19, analiştii anticipând noi majorări de dobînzi din partea Băncii Angliei în 2022.

Lira sterlină s-a menţinut la un nivel maxim faţă de euro din februarie 20202, dar a scăzut cu puţin peste 1% faţă de dolar.

Cea mai slabă evoluţia din acest an a avut-o lira turcească, care s-a depreciat cu circa 44% faţă de dolar, cel mai mult în ultimele două decemii, afectată de accelerarea inflaţiei şi politica monetară neconvenţională a guvernului turc.