1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:14
No menu items!

Doi turişti au ajuns la poliţie după ce şi-au făcut „selfie” în faţa casei lui Klaus Iohannis, din Sibiu

spot_img

Turiştii, din Republica Moldova, au fost duşi la poliţie pentru verificări după ce s-au oprit prea mult timp în faţa casei preşedintelui din Sibiu, pentru a-şi face poze de pe trotuar.

Echipajul de jandarmi chemat de SPP-ul care păzeşte imobilul şefului statului i-a dus la poliţie doar pentru verificări pe cei doi turişti.

Cele două persoane, un poliţist din Republica Moldova şi o femeie au fost verificaţi în baza de date cu privire la identitatea pe care şi-au declarat-o. Oamenii au fost lăsaţi să plece după ce s-a constatat că nu au făcut nimic ilegal. Jandarmeria Sibiu a precizat că angajaţii SPP care asigură protecţia imobilului de pe strada Bâlea din Sibiu au mai cerut şi în alte cazuri astfel de verificări.

Cei doi turişti au declarat, la poliţie, că nu intenţionau să facă poze casei, ci au vrut să îşi facă „selfie” de pe trotuar cu imobiul preşedintelui României, considerând că sunt pe domeniul public.

S. Marinescu