4.8 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 20:01
No menu items!

Doi tineri beți au spart vitrinele a 26 de magazine din centrul Brașovului

spot_img

Doi tineri beți au spart vitrinele a 26 de magazine din centrul Brașovului

Doi tineri în vârstă de 21 şi 23 de ani au fost reținuți de polițiști vineri, după ce, aflaţi în stare avansată de ebrietate, au spart cu o bâtă de baseball vitrinele a 26 de magazine de pe strada Republicii din centrul municipiului Braşov.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, Ioan Necşulescu, incidentul a avut loc vineri dimineaţă, în jurul orei 4.00. Unul dintre tineri avea un cuţit, iar celălalt o bâtă de baseball, cu care a spart vitrinele a 26 de magazine, în unele cazuri deteriorând produsele expuse, însă fără a fura ceva. De asemenea, cei doi au lovit cu bâta de baseball şi porţile unor case din zonă.

Cei doi tineri au fost prinşi de o patrulă a Poliţiei Locale şi duşi la sediul Poliţiei Judeţene Braşov, până în prezent poliţiştii nereuşind să discute cu ei din cauza stării avansate de ebrietate în care se află. „Tinerii sunt cercetaţi pentru distrugere, ultraj, iar unul dintre ei pentru port de armă albă în locuri publice. Ambii sunt din Braşov şi au atecedente penale”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Braşov.

Cei doi au fost reţinuţi pentru 24 de ore.

R.D.